România are 3228 UAT-uri, dintre care: 103 municipii, 216 orașe, 2862 comune, 41 județe și 6 sectoare ale Capitalei. Aproximativ 50% dintre localități au sub 3000 locuitori, iar peste 75% au sub 5000 locuitori, în ciuda faptului că aceste localități concentrează o populație de circa 19 milioane de cetățeni. România este a șaptea țară ca mărime din UE, însă ocupă un loc mult inferior în ceea ce privește indicatorii economici. Cu toate că sistemul fiscal include cote de impozitare relativ ridicate, nivelul de trai rămâne unul modest.
Încă din toamna anului trecut, în valțurile mașinii legislative a intrat un proiect de lege care prevede alocarea unor stimulente bugetare pentru acele unităţi administrativ-teritoriale (UAT) care ar urma calea unei comasări voluntare. Comasarea de acest tip n-ar fi altceva decât „procesul de unificare a două sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale, în urma referendumului pe plan local, desfăşurat în conformitate cu prevederile Legii nr. 3/2000 privind organizarea şl desfăşurarea referendumului.” (https://www.senat.ro/legis/PDF/2024/24L568FG.pdf?nocache=true). Expunerea de motive a proiectului în cauză introduce unele elemente de analiză, asupra cărora ne oprim și noi (https://www.cdep.ro/proiecte/2024/600/60/0/em747.pdf). În ceea ce privește dimensiunea UAT din statele membre ale UE, potrivit OECD, media numărului de locuitori per UAT se situează în jurul a 5.000 loc. (Austria, Germania, Spania, Italia, Luxemburg). În contrast, România înregistrează o medie mai scăzută – aprox. 3.583 de loc./UAT. Studiile efectuate de-a lungul timpului au demonstrat că UAT-urile cu mai puțin de 5.000 locuitori se confruntă frecvent cu dificultăți în asigurarea sustenabilității și eficienței administrative. Aceste provocări sunt generate, pe de o parte, de constrângerile logistice și de natura resurselor financiare limitate, iar pe de altă parte, de incapacitatea acestor unități de a garanta standarde înalte de calitate a vieții, de a menține zone rezidențiale funcționale și de a susține piețe locale ale muncii stabile și durabile.
Cele mai numeroase UAT-uri se regăsesc, în general, în state cu teritorii extinse și populații numeroase, aspect ce poate justifica o organizare administrativă fragmentată, necesară pentru asigurarea unei guvernări locale eficiente (Franța, Germania, Spania, Italia). În schimb, statele din Europa Centrală și de Est, foste membre ale blocului comunist – precum România, Ungaria, Slovacia și Polonia – se înscriu în categoria țărilor cu un număr mediu de UAT-uri. La polul opus, țările cu cele mai puține UAT sunt, de regulă, state cu dimensiuni reduse (Luxemburg, Slovenia) sau cu populații foarte mici (Țările Baltice). Nivelul municipal reprezintă, în cadrul statelor membre ale UE, UAT de bază a guvernelor subnaționale. În majoritatea cazurilor, numărul municipalităților este identic sau foarte apropiat de numărul total al UAT-urilor. În unele state post-sovietice (Cehia, Slovacia și Ungaria), peste 75% dintre UAT-uri au sub 2.000 locuitori. În general, în Europa, ponderea UAT-urilor cu mai puțin de 5.000 de locuitori este sub 50%, cu excepția notabilă a României, unde procentul atinge 53%. În Polonia și Bulgaria, peste jumătate din UAT au între 5.000 și 20.000 locuitori. P
rocente semnificative ale municipalităților cu peste 20.000 locuitori se înregistrează în Irlanda, Danemarca și Țările de Jos. Un aspect important în funcționarea UAT-urilor este dependența crescândă a acestora de fondurile naționale, fie prin cote defalcate din impozite și TVA, fie prin subvenții și transferuri bugetare. Cu toate acestea, o parte semnificativă din aceste fonduri este alocată cheltuielilor de funcționare, în detrimentul investițiilor. Suplimentar, anual, în lunile septembrie-octombrie, Guvernul alocă fonduri considerabile (de ordinul miliardelor de lei) din bugetul Secretariatului General pentru acoperirea cheltuielilor curente, precum salariile și facturile, ale UAT-urilor. În acest context, reorganizarea teritorială a fost frecvent propusă ca o soluție viabilă pentru creșterea eficienței și sustenabilității administrației publice locale. Dimensiunea redusă a localităților implică cheltuieli administrative disproporționate, ceea ce duce la un consum mai mare de resurse publice pentru întreținerea aparatului birocratic. Se cunoaște, UAT-urile de mici dimensiuni întâmpină dificultăți majore în atragerea și gestionarea fondurilor pentru proiecte de dezvoltare locală, în principal din cauza lipsei resurselor financiare și a personalului calificat.
continuare pe ziaruldeiasi.ro
