RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Comunicate de Presă

Colegiul “Sadoveanu”: Părintele Necula invitat special la lansarea online a revistei literare “Cuvinte în pârg”

Dragi pășcăneni și iubitori de cultură, vă invităm luni, 21.12.2020, ora 13:00 la evenimentul de lansare a revistei literare „Cuvinte în pârg”. În acest demers invitat special este părintele conferențiar Constantin Necula. Vor participa  entități reprezentative ale municipiului nostru, precum și tineri ce au adus contribuții în acest proiect. Lansarea va avea loc în mediul online, pe platforma MicrosftTeams, și va fi transmisă live pe rețelele de socializare ale Colegiului Național Mihail Sadoveanu- Pașcani.

Cât privește motivația demersului, societatea ne învață că pluriculturalitatea trebuie asumată și metabolizată din ce în ce mai mult, însă nu ne oferă și instrumentele necesare unei abordări cât mai largi a ceea ce înseamnă „frumos” într-o lume de secol XXI. Etnografia, literatura, dialogul intercultural, precum și momentele de respiro alături de oameni valoroși nu mai stârnesc atât de mult interes pentru lume, iar pentru un tânăr cu atât mai puțin.

Proiectul nostru nu reprezintă o noutate în sine, nu își dorește să vorbească despre realități imperceptile, neconforme cu căutările omului din ziua de azi. Este un demers sincer, asumat și concretizat într-o perioadă consistentă de muncă în care am dat pârg cuvintelor valoroase a celor ce au scris în revista noastră. Cei care au dat viață revistei, deși pare surprinzător, sunt tocmai tinerii a căror texte au creionat un florilegiu deosebit pentru noi, inițiatorii. Împreună cu Daniel și Elia, tineri curajoși și cu perspectivă, ne-am ocupat ca această revistă să se adreseze unui public cât mai larg, iar în mare măsură credem că acest lucru s-a reușit.   

Revista e înainte de toate o  mișcare culturală creditată de oameni precum Acad. Victor Spinei și pr. Constantin Necula prin textele pe care le-au scris, prin problemele pe care le-au abordat ei înșiși în cadrul revistei. Prin textul pe care vicepreședintele Academiei Române a binevoit să ni-l trimită, cititorii revistei vor fi provocați să „vizualizeze o radiografie” a situației actuale din țara noastră. Pe de altă parte, părintele Constantin Necula îndeamnă la curaj, la motivație, la perseverență în muncă, la căutarea unui context în care să creștem cât mai frumos.

  

Acestea fiind spuse sperăm că v-am stârnit interesul pentru o astfel de activitate în spațiul pășcănean. Vă așteptăm cu drag și cu speranța că efortul nostru va avea ecou în mintea și în inima cititorilor.

Frăsilă Ștefan,
Elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu”- Pașcani

Related posts

40 de start-up-uri și companii inovatoare românești vin la Romanian Start-Up Days, un eveniment organizat la Washington de Ambasada României în SUA (P)

Redacția

Costel Alexe, Președintele CJ Iași: „Maternitatea „Cuza Vodă” va beneficia de investiții de peste 5 milioane de lei” (P)

Redacția

Atenție, șoferi! Transporturi agabaritice în zonă în următoarele zile

Redacția
Încarcă...