NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

“Colectează selectiv”! O nouă campanie anunțată de Primărie, în loc de pubele moderne și condiții civilizate de colectare!

Administrația locală din Pașcani se pregătește de demararea unei campanii de informare în rândul cetățenilor cu privire la importanța colectării selective a deșeurilor. Chiar dacă nu au fost în stare să amenajeze nici o platformă de colectare selctivă, șefii instituției continuă să vină cu inițiative care au mari șanse să fie sortite eșecului.

Vorbim de o acțiune “Colectează Selectiv”, inițiativă ce va fi discutată în ședința Consiliului Local din data de 30 iunie 2020. Ea se va întinde pe parcursul a șase luni de zile, iar costurile anunțate sunt de 42.600 lei.

Banii vor fi cheltuiți pe achiziția de saci pentru depozitarea hârtiei, cartonului, PET-urilor și recipientelor din aluminiu. Conform proiectului de hotărâre, fiecare casă de locuit urmează să primească câte 24 de saci, câte unul pe săptămână. Operatorul de salubritate va trece să ridice sacii, după un program ce urmează a fi anunțat.

În cadrul aceleeași acțiuni vor fi achiziționate tricouri, rucsacuri, 500 de șepci, și realizate materiale informative ce urmează să fie distribuite cetățenilor.

Campania se adresează în zona de case din municipiu. Primăria Pașcani ar fi trebuit să amenajeze la nivelul municipiului peste 240 de platforme de colectare selectivă, ce trebuiau operate de noul operator de salubrizare. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar multe dintre problemele legate de modul de colectare a deșeurilor țin și de acest aspect.

În campania pe care administrația locală o demarează, nu au fost incluse publicațiile mass media din municipiu. Pe lista de investiții pentru anul 2020 sunt prinși 160.000 lei pentru achiziția unor platfome de colectare selectivă, licitația fiind anunțată pe sistemul public de achiziții. Rămâne de văzut în cât timp va fi finalizată și dacă aceste recipiente vor fi montate până la finalul acestui an.

Advertisements

Related posts

De vorbă cu strada (1 Februarie 2016): DREPTUL LA JUSTIȚIE ESTE INTERZIS SOCIETĂȚII CIVILE DE PRIMAR

Redacția

Nedelcu nu știe, Axinte nu explică: Peste 20.000 lei tocați pe mâncarea și băutura oferită în spatele scenei, de “Zilele Municipiului”

Marius Parteni

RAGCL anunță:„Nu intrăm în insolvență! Anul acesta vom asigura agentul termic pentru abonații noștri”

Răzvan Grecu
Încarcă...