NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Răzvan Grecu

Cojocaru de la TV Bit sare să-l albească pe primar: Aderarea la ARSACIS a fost adoptată ilegal!

Refuzul primarului Dumitru Pantazi de a pune pe ordinea de zi a ședinței din această lună, proiectul privind metodologia convențiilor individuale, scoate le iveală două lucruri extrem de grave.

 

 

 

În primul rând, primarul Dumitru Pantazi aduce în discuție o prevedere legală conform căreia proiectele de acte normative trebuie făcute publice cetățenilor cu cel puțin 30 de zile înainte de supunerea acestuia spre avizare.

Practic, în cazul proiectului convențiilor individuale, acest termen s-a împlinit astăzi, în opinia mea, sau poimâine în opinia primarului Dumitru Pantazi. Ambele date sunt înainte de ședința de Consiliu Local, care va avea loc pe 30 mai, deoarece primarul are termen în procesul în care este acuzat de fapte de corupție pe data de 31 mai.

Cu toate acestea primarul refuză să-l pună pe ordinea de zi. Cojocaru de la Bit Tv a intervenit ca să-i spele imaginea susținând tot felul de aberații. Nu o mai lungesc cu explicațiile. E simplu. Pe 25 aprilie a fost ultima zi de primire a sugestiilor de la cetățeni pe marginea acestui proiect. Nu a fost nicio astfel de sugestie venită și deci proiectul a avut tot timpul din lume să fie avizat de aparatul de specialitate din subordinea Primarului. De altfel acest proiect este avizat prin Raportul comun al întocmit de Unitatea de monitorizare a serviciilor publice și Compartimentul juridic sub numărul 7954/13.04.2016.

Astfel că primarul Dumitru Pantazi, așa cum dă de înțeles ziaristul său favorit, Cătălin Cojocaru, nu pune pe ordinea de zi acest proiect deoarece îi este frică de reacția oamenilor. Păi dacă este bun proiectul, de ce vă este frică?

Al doilea lucru, și cel mai  grav, este că dacă tot ce susține acum Pantazi și Cojocaru sunt adevăruri, înseamnă că aderarea la ARSACIS, cât și delgarea seriviciului de apă-canal către ApaVital au fost ilegală deoarece proiectul nu a fost supus dezbaterii publice. Niciunul dintre termenele clamate acum de primar nu a fost respectat atunci. 

Astfel, solicit public primarului Dumitru Pantazi următoarele lucruri:

(1) introducerea de urgență pe ordinea de zi a ședinței ordinare din luna iunie a Proiectului de hotărâre privind aprobarea Metodologiei de repartizare și facturare individuală pe bază de convenție a consumurilor de apă rece/caldă, preluare la canalizare a apelor uzate și pluviale înregistrate la branșamentele/racordul unui condominiu.

(2) Completarea acestui proiect de hotărâre cu ce au promis Dumitru Pantazi și PSD în campania electorală:

  • sistarea debranșărilor colective de către Apavital;

     anunț L. Ursu, BitTV, 23.05, min. 7:10 „nu se va închide [apa], am în față draftul proiectului”, reluat de Cojocaru de vreo 3 ori.

     Am verificat din nou, nu există așa ceva.

  • citirea gratuita a apometrelor generale și individuale de către salariați Apavital și salariați ai Primăriei;

     anunț D. Pantazi, BitTV, 18.05, min. 34:10,  „salariați de la APAVITAL împreună cu compartimentul nostru din Primărie vor trece și vor citi apometrele, atât cele generale cât și pe fiecare locatar, fără niciun cost.”

 

  • recuperarea debitelor se va face doar în condițiile legii, adică prin executarea facturilor individuale.

     Anunț D. Pantazi, BitTV, 18.05,

     conform legii, facturile au titlu executoriu

  • scoaterea condiției b) de încheiere a convențiilor individuale și anume că numai cei care au debitele și penalităție acumulate pe branșament pot beneficia de acest act. Această clauză face ca această metodologie să fie inaplicabilă, deoarece ar apărea aceiași problemă ca și până acum: dacă unul nu plătește, blocul nu va putea beneficia de convenții individuale;

(3) Solicit domnului Pantazi și convocarea unei dezbateri publice cu cetățenii înainte de ședință. Dezbaterea ar putea avea loc vineri, 27 mai, astfel încât toată lumea să fie de acord cu documentul propus aprobrării.

Vorba domnului primar: poate tu ai dreptate, poate eu, important e că discutăm!

Dacă aceste lucruri nu se întâmplă până pe 31 mai, înseamnă că ați mințit tot timpul și că interesul dumneavoastră este de a proteja ApaVital, nu cetățenii!

 

Advertisements

Related posts

Afacerea Crăciugate – o bombă cu efect moral și psihologic

Răzvan Grecu

Consilierii locali fac playback pe bani publici

Răzvan Grecu

Doar capra și varza, nu și populația!

Răzvan Grecu

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site