NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Iași

Coada la racla Sf. Parascheva a ajuns la 5 kilometri. Mii de persoane asistă la liturghia din fața Mitropoliei (VIDEO)

Coada de pelerini care asteapta sa se inchine la racla Sf. Cuvioase Parascheva are o lungime de 5 kilometri, potrivit jandarmilor. Acum sunt peste 15.000 persoane la rand, iar numarul credinciosilor prezenti de la inceputul pelerinajul a depasit 170.000 persoane. De asemenea, mii de persoane asista la liturghia din fata Mitropoliei.

Advertisements

„Unul dintre cele mai frumoase obiceiuri ale creștinilor, încă din cele mai vechi timpuri, sunt pelerinajele, adică vizitele la lăcașurile, mănăstirile și la locurile sfinte, spre a primi binecuvântare prin sfintele icoane și moaște ale Sfinților sau prin comemorarea de evenimente duhovnicești care s-au petrecut într-un anumit loc. Asa se întamplă în fiecare an și aici, la Iasi. Cu toții am venit, unii de aproape și alții de departe, ca pelerini ai Sfintei Parascheva din Epivata,  protectoarea spirituală a cetății Iașilor și ocrotitoarea noastră a tuturor. Pelerinajul nostru devine, astfel o mărturie a dispoziției noastre lăuntrice, de a ne întări în credință din credința pe care a avut-o Sfinta Parascheva în Dumnezeu și de a umbla în viața noastră după exemplul ei”, a spus in predica sa, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Gheorghios.

sursa telem.ro

Advertisements
Advertisements

Related posts

Emoții pentru 14.000 de elevi din județul Iași . De săptămâna viitoare, încep examenele după care vom număra „bobocii” din toamnă

Redacția

Consilier de lux pe bani publici. Dinozaurul Chirilă, angajat fără concurs la Apavital

Redacția

Incendiu într-un bloc din Iași. Mai multe familii au fost evacuate. Pompierii au lichidat focul

Redacția
Încarcă...