NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Clubul Copiilor Pașcani și-a deschis oficial porțile pentru un nou an școlar

 

Clubul Copiilor din Pașcani și-a deschis porțile pentru noul an școlar 2019-2020. Sâmbătă, 28 septembrie, în cadrul instituției a avut loc deschiderea festivă, la care au participat copii și părinți, evenimentul s-a bucurat de un public numeros, sala de spectacole a instituției a fost plină.

Au avut loc mai multe momente artistice susținute de elevii înscriși în cadrul instituției, și au fost prezentați, de către directorul instituției, Maria Vatamanu , profesorii cercurilor de la Clubul Copiilor. 

 

 La Clubul Copiilor Pașcani, copiii au posibilitatea să aprofundeze cunoştinţele dobândite în şcoală, să le completeze, să îşi dezvolte aptitudinile, potrivit vocaţiei şi opţiunilor lor. Prin programele educative pe care le oferă, instituția organizează petrecerea timpului liber al elevilor în cadrul unor activităţi corespunzător pregătirii sau preferinţelor lor. Copiii sunt așteptați să-și valorifice talentul, creativitatea, îndemânarea și măiestria în cadrul celor 11 cercuri, din acest an școlar noutatea fiind Teatrul. 

Celelalte cursuri la care se pot înscrie sunt: muzică ușoară, karting, chimie experimentală, orchestră muzică populară, informatică, canto clasic și popular, floricultură, șah de performanță, tenis de masă, pictură și coregrafie. Toate cursurile sunt gratuite.

Copiii dornici să participe la ateliere de dezvoltare personală sunt așteptați să se înscrie de luni până vineri între orele 9:00- 16:00 la sediul de pe strada „Vasile Alecsandri” nr. 12, telefon 0232.765406  sau pe e-mail (ccpascani@gmail.com).

 

Advertisements

Related posts

Directoarea Colegiului Tehnic CF Unirea Pașcani se mută la Iași

Ema Roman

Sistemul de învăţământ îşi schimbă legea din nou. Mirel Pristavu, preşedintele Sindicatului Învăţământ „Spiru Haret”: „Statutul de cadru didactic este călcat în picioare, în momentul de faţă fiind ca o Cenuşăreasă a învăţământului românesc”

Redacția

Oameni ai locului (14 Ianuarie 2016): Mihai Eminescu, 166 de ani de nemurire

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site