RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Clanul Duduianu, mai presus de legi: suma neregulilor de la priveghiul interlopului Emi Pian, la care Poliţia a asistat impasibilă

Moartea interlopului Emi Pian scoate la iveală mai multe nereguli ignorate de autorităţi: printre altele priveghiul liderului clanului Duduianu care nu putea fi organizat, potrivit legii, la domiciliul acestuia. De parcă nu ar cunoaşte legea, autorităţile prezente la faţa locului nu au luat nicio măsură. Mai grav este că acolo a fost joi şi şeful Poliţiei Capitalei, însă s-a comportat ca şi când nu ar cunoaşte legea. Sunt deja trei zile de când trupul neînsufleţit al lui Emi Pian se află pe masa din livingul locuinţei sale şi nimeni nu a îndraznit să le spună membrilor familiei că acest lucru este ilegal. 

Potrivit legilor în vigoare, priveghiul nu se poate organizat decât în spaţiile special autorizate, astfel că acesta nu poate avea loc la domiciliul persoanei decedate. De acest lucru nu au ţinut cont membrii clanului Duduianu, care au organizat priveghiul interlopului Emi Pian la domiciliul lui din cartierul Rahova.  În primele zile nu s-a ţinut cont nici de regulie sanitare, sute de oameni perindându-se pe la căpătâiul lui Emi Pian  dornici să îşi ia rămas bun, însă după ce presa a semnalat neregulile, la faţa locului au fost trimişi mai mulţi mascaţi care au înconjurat casa şi au împărţit amenzi.  Ieri, la locul de „pelerinaj” a ajuns şi şeful Poliţiei Capitalei, Bogdan Berechet.

”Situaţia a fost ţinută sub control. A fost un eveniment organizat într-un spaţiu privat”, a arătat acesta. Din declaraţia domniei sale reiese însă că nu cunoaşte legea în vigoare.  

Reprezentanţii firmelor care prestează servicii funerare atrag însă atenţia că legea prevede încă din 2016 că priveghiul trebuie să se organizeze la o capelă. Mai mult, sociologul Gelu Duminică subliniază că la priveghiul lui Pian au fost încălcate mai multe reguli.

  

„E clar că lumea ştie că există legături între Poliţie şi clanurile interlope. Nu înţeleg de ce legea nu se aplică. Legea prevede clar că doar un număr de persoane poate participa la un astfel de eveniment şi doar în anumite condiţii. Nu înţeleg care este diferenţa între interlopi şi orice alt cetăţean. Când tu dai semnale de genul acesta, atunci lumea nu mai ştie ce să înţeleagă. Doar că îţi aperi prietenii, nu mai înţelege nimeni nimic. Dacă un astfel de lucru s-ar fi întâmplat la orice alt cetăţean, instituţiile statului ar fi acţionat altfel. Organizaţiile de crimă organizată sunt în strânsă legătură cu politicienii şi organele de poliţie. Astfel de organizaţii nu au cum să se dezvolte fără complicitatea sau chiar coordonarea politicienilor şi organelor de forţă. Faptul că ajung să beneficieze de tratament preferenţial mă depăşeşte”, a declarat sociologul Gelu Duminică.   

Sociologul precizează că există un tipar în ceea ce priveşte acţiunile poliţiştilor când vine vorba de clanurile interlope.

Continuarea pe adevarul.ro

Related posts

Boloş: În Bucureşti au fost aplicate amenzi de 4 milioane lei celor care nu aplică preţuri corecte la alimentele de bază

Redacția

Convoi al Ferrari cu echipamente de Formula 1, blocat temporar în Brazilia după ce mai mulți șoferi de camioane au refuzat să accepte înfrângerea din alegeri a președintelui Bolsonaro

Redacția

Campania naţională „TNL goes GREEN! Curăţăm România, judeţ cu judeţ”, realizată de peste 2.000 de tineri liberali în toată ţara

Redacția
Încarcă...