
Situația clădirii abandonate situate pe panta care face legătura între străzile Ceferiștilor și Dragoș Vodă rămâne incertă, deși imobilul aflat în stare de degradare reprezintă un pericol real și constant pentru trecători. Subiectul a fost readus în discuție de jurnaliști în cadrul recentei conferințe de presă a administrației locale, care a avut loc vineri, 13 martie.
Întrebat dacă s-au mai făcut demersuri și dacă se cunoaște identitatea actuală a proprietarului pentru a fi tras la răspundere, primarul municipiului Pașcani Marius Pintilie a declarat că nu deține informații actualizate. Edilul a explicat că în trecut au fost trimise somații, însă nu se știe dacă acesta a răspuns sau dacă situația juridică a imobilului s-a modificat între timp.
Ca ultimă soluție pentru eliminarea pericolului public, administrația locală avertizează că legea îi permite să intervină direct, demolând clădirea, urmând ca facturile cu costurile demolării să fie imputate proprietarului.
Întârzierea rezolvării acestei probleme punctuale este justificată de conducerea primăriei prin volumul uriaș de muncă și personalul insuficient. Primarul Pintilie a declarat că aparatul de specialitate nu poate gestiona simultan sutele de sesizări anuale, alături de proiectele mari, problemele de fond funciar și schimbările legislative.
Pentru a clarifica viziunea sa asupra ritmului în care se pot rezolva problemele orașului și pașii următori pentru clădirea-ruină.
„Am dat somații la momentul respectiv. Nu știu cine mai este proprietarul. O să mai insistăm să vedem ce s-a întâmplat. Dacă nu, avem și legislație să dărâmăm noi și să mergem după aia împotriva proprietarului pentru costurile pe care le-am avut cu dărâmarea. Stimate domn, nu se poate în patru ani de zile sau în cinci ani de zile să rezolv toate problemele din oraș. Nu putem să ne ocupăm și de toate proiectele astea și de fond funciar și de toate schimbările legislative care sunt și de organizare și de funcționare a primăriei tot în același timp în patru ani de zile. E clar că unele lucruri n-o să le putem face. Cred că într-un an de zile sunt cel puțin 300-400 de sesizări punctuale fiecare cu problema lui să pot rezolva toate. Nu este capacitate administrativă”, a declarat primarul Marius Pintilie.


