Sindicatele CFR Călători au centralizat situațiile de trenuri anulate de către companie, unele doar în weekend, altele în întregime.
O situație consultată de Club Feroviar arată că sunt 244 de trenuri anulate, inclusiv o pereche de trenuri Alstom Coradia între București și Brașov, cumpărate de România din fonduri europene. Este vorba de trenurile 16003 și 16004 de la București la Brașov și retur.
Trenuri anulate la Iași
Ultima regională pe lista celor care recurg la anulări de trenuri e cea de la Iași. Potrivit unei note emise vineri de conducerea Regionalei Iași, începând cu data de 20 ianuarie se anulează 34 de trenuri, dar se introduc în circulație alte trei între Pașcani și Suceava Nord, Bacău – Bicaz și Bicaz – Piatra Neamț. Trenurile anulate circulau pe rutele Iași – Scânteia, Iași – Ungheni Prut, Bacău Piatra Neamț și retur, Târgu Neamț – Pașcani, Bacău – Suceava Nord etc.
Într-un comunicat de presă remis zilele trecute, CFR Călători a justificat anulările masive de trenuri drept o adaptare a activității sale la cerințele pieței. „În concordanță cu cerințele reale ale pieței de transport feroviar de călători, cerințe care se modifică în conformitate cu legislația națională (referire la Ordonanța Trenuleț care împiedică plățile suplimentare către mecanicii de locomotivă pentru orele suplimentare efectuate – n.red.), CFR Călători efectuează o analiză permanentă a trenurilor operate și stabilește circulația lor în corelație cu aceste modificări. Astfel, adaptarea circulației trenurilor este făcută în așa fel încât să aibă un impact minim asupra publicului și a pieței. De exemplu, unele trenuri vor fi suspendate doar în weekend, altele la anumite ore ale zilei, cu existența unor variante alternative. Respectiv publicul călător are la dispoziție un alt tren la un interval de o oră de la orarul trenului suspendat momentan”, spunea CFR Călători.
continuare pe clubferoviar.ro