RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Cetățenii din Gâștești și Boșteni afectați de precipitațiile de luna trecută vor primi despăgubiri de Guvern

Primăria Pașcani a transmis către Prefectura Iași raportul privind pagubele înregistrate după ploile din luna iunie. Documentul a fost discutat vineri, 3 iulie, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași.

Conform centralizării sunt afectate drumuri, poduri, podețe, case de locuit și anexe gospodărești.

“Sunt 5,7 kilometri de drum afectați, 9 poduri și traversări pietonale, 72 de case și 16 anexe gospodărești”, ne-a precizat Dana Usuleasa, purtător de cuvânt Primăria Pașcani.

Cele mai afectate au fost suburbiile Gâștești și Boșteni. O rupere de nori a pus la pământ suprafețe importante de culturi. Gheața a spart internita caselor și a pus la pământ culturile din grădini.

  

Prefectul județului Iași, Marian Grigoraș, a anunțat că în cursul săptămânii trecute, comisiile de constatare și evaluare a pagubelor produse de fenomenele meteorologice au finalizat rapoartele-sinteză. Pe baza lor, a fost elaborat un proiect de hotărâre de guvern, în vederea alocării unor sume. Valoarea pagubelor constatate este de 7,6 milioane lei, sumă care va fi acordată de guvern, pentru intervențiile necesare refacerii infrastructurii afectate.

Related posts

Până la finalul săptămânii se va cunoaște numele firmei ce va amenaja noul cimitir. Ce societăți au depus oferte

Răzvan Grecu

Biroul de Relații cu Publicul de la sediul Apavital Pașcani se mută într-o nouă locație

Redacția

Delgaz Grid va monta cele două puncte de transformare pe Aerodrom anul viitor

Răzvan Grecu
Încarcă...