RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Centrul pentru copii “Sfântul Spiridon” din Târgu Frumos a fost vizitat de polițiști

Minorii aflați în Centrul pentru Copii „ Sf. Spiridon” Târgu Frumos au beneficiat de activități educativ-preventive în cadrul unei acțiuni. Aceștia au fost vizitați de polițiștii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în colaborare cu reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi. 

Vineri, între orele 10:00 – 12:00, în cadrul activităţilor desfăşurate pe perioada vacanţei de vară a elevilor şi a Programului cadru de prevenire a delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor, poliţiştii au organizat şi desfăşurat împreună cu reprezentanţii Centrul pentru Copii „ Sf. Spiridon” Tg. Frumos, două activităţi educativ-preventive având ca beneficiari, minori aflaţi în această unitate. 

Tematica abordată în cadrul activităţii a vizat subiecte precum:

  

• Educaţie rutieră – principalele reguli de circulaţie ce trebuie respectate pentru a fi în siguranţă pe stradă, în calitate de pieton, biciclist/mopedist sau şofer; consecinţele unui comportament neatent în trafic, etc.;
• Siguranţă personală – recomandări generale pentru a nu deveni victima unei infractor; măsuri elementare care trebuie cunoscute şi puse în practică;
• Prevenirea faptelor comise cu violenţă – consecinţele legale ale adoptării unor comportamente agresive, implicarea în fapte de violenţă. Modalităţi de gestionare/rezolvare pe cale amiabilă a conflictelor;
• Comportamente adecvate pe timpul vacanţei de vară – în spaţii publice, zone de agrement, în tabere şi excursii, etc. – pentru a nu fi implicat în evenimente neplăcute sau diverse accidente; poliţistii au prezentat tinerilor şi aspecte modul de petrecere a timpului liber, de alegere a grupului de prieteni, selectarea informaţiilor de pe internet şi de pe site-urile de socializare;
• Comportamente adecvate în centrul de plasament.
• Prevenirea consumului de alcool şi droguri.

Informaţiile prezentate de poliţişti au fost adaptate nivelului de înţelegere a copiilor, fiind prezentate şi modalităţi de reacţie corecte pentru situaţii concrete, menite a reduce riscul de victimizare.

La activităţi au participat 64 de beneficiari minori şi 6 angajaţi ai unităţii.

 

 

Related posts

Prins în flagrant când încerca să sustragă un motor electric din cabina unui lift

Redacția

Polițiștii vor avea puteri sporite de la sfârșitul acestei luni. Ce se modifică

Redacția

Activistul Daniel Bodnar a fost transportat de urgență la spital din Iași după un accident rutier grav! Care este starea lui de sănătate

Redacția
Încarcă...