RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Regional

Cel mai frumos loc din județul Iași, Delta Moldovei a devenit arie protejată de UNESCO

 Delta Moldovei, adică situl natural „Eleşteiele Jijiei şi Miletinului” au devenit zonă umedă protejată de interes internațional de către Secretariatul Convenției Ramsar (tratat internațional, aflat sub egida UNESCO). Asta inseamna ca zona va avea parte de o protectie suplimentara iar Romania va putea accesa inclusiv fonduri internationale pentru a conserva aceasta biodiversitate. Având o suprafață de 19 hectare Delta Moldovei se întinde pe teritoriul a 12 comune din Nordul județului Iași și găzduiește peste 20.000 de exemplare de păsări din aproape 200 de specii din care foarte multe pe lista celor aflate pe cale de dispariție

Delta Moldovei, adică situl Natura 2000 „Eleşteiele Jijiei şi Miletinului” din județul Iași, a fost declarat, luna trecută, zonă umedă protejată de interes internațional de către Secretariatul Convenției Ramsar (tratat internațional, aflat sub egida UNESCO). Propunerea de includere a rezervatiei printre ariile protejate la nivel international a fost făcută chiar de Agenția de Protecție a Mediului Iași iar la intocmirea documentației au contribuit și Facultatea de Biologie de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza și Societatea Ornitologică Română. Convenţia de la Ramsar este un tratat internațional, aflat sub egida UNESCO și are ca scop conservarea zonelor umede şi utilizarea inteligentă a resurselor naturale, în beneficiul întregii comunități. „In baza multitudinii de specii de plante si animale din zona si a habitatelor specifice zone umeda zona a capătat statut internatioanal. Inseamna o emblemă, înseamnă că biodiversitatea își poate găsi un loc specific în județ. Pentru județul Iași înseamnă mai multa vizibilitate la nivel internațional”, a declarat pentru TVR Iași, Galea Temneanu, director al Agenției de Protecție a Mediului Iași.

Continuarea pe dezvaluirea.ro

Related posts

Cotnari – un loc plin de legende, tradiții și credință (VIDEO)

Redacția

Grecia deschide ușa pentru vaccinarea anti-Covid obligatorie

Redacția

Mașină făcută praf. Şoferul a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un stâlp (Video)

Redacția
Încarcă...