RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

CEI 56 DE POLIŢIŞTI ÎNCADRAŢI DIN SURSĂ EXTERNĂ AU ÎNCEPUT ACTIVITATEA

56 de poliţişti încadraţi din sursă externă şi-au început activitatea la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi, în structurile ordine publică, poliţie rutieră şi conductor câini.

 

Astfel, în această dimineaţă agenţii de poliţie s-au prezentat la posturile unde au fost repartizaţi, fiind primiţi de şefi, care i-au informat cu privire la principalele sarcini şi atribuţii pe care urmează să le îndeplinească.

  

De asemenea, pentru o perioadă de 6 luni, poliţiştii nou încadraţi se vor afla în responsabilitatea unui poliţist cu experienţă, iar ulterior vor susţine examenul de definitivare.

Reamintim că aceştia au depus jurământul de credinţă la data de 19 ianuarie a.c., la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, după ce au fost declaraţi admişi la toate probele concursului, care a demarat în luna octombrie a anului trecut.

Şeful I.P.J. Iaşi, chestor de poliţie Scripniciuc Ioan a declarat: “Încadrarea celor 56 de poliţişti, din sursă externă reprezintă o etapă a activităţii de reducere a deficitului de personal. Avem încredere că cei nou angajaţi vor da randamentul necesar în slujba comunităţii. Le urăm succes în îndeplinirea obiectivelor Poliţiei Române, în primul rând creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului.”

 

 

Related posts

Amendați după ce au parcat în stația de autobuz și pe trotuar. Șoferii se plâng de lipsa indicatoarelor

Răzvan Grecu

Percheziții în Iași și alte 14 județe! Contrabandă cu țigări aduse din Ucraina, în valoare de 13 milioane de euro

Redacția

Femeie din județul Iași găsită înecată în râul Siret. Dispariția ei a fost semnalată la Poliția Pașcani

Redacția
Încarcă...