RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Ce spune Simona Halep despre participarea sa la Jocurile Olimpice de la Paris: „Mi-aș dori tare mult, dar sunt șanse minime”

Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, luni, la întoarcerea în ţară, după ce a participat la Miami la primul său turneu de la ridicarea sancţiunii pentru dopaj, că şi-ar dori foarte mult să se califice la Jocurile Olimpice de la Paris, dar şansele sunt minime, deoarece trebuie să urce în primele 60-70 de locuri ale clasamentului WTA într-un timp scurt, transmite Agerpres.

„Mi-aş dori tare mult să pot să mă calific, dar, din ce am înţeles, sunt şanse minime. Să joc la Olimpiada de la Paris ar fi minunat, dar nu vreau să-mi fac speranţe prea mari. Sunt şanse minime, pentru că nu am clasament şi trebuie să fiu în primele 60-70, cam aşa”, a afirmat ea.

Halep a menţionat că s-a bucurat de revenirea în circuitul WTA şi că i-a fost dor de fani.

„M-am simţit foarte bine, a fost o experienţă nouă şi pentru mine. Am avut parte de foarte multe lucruri pozitive din partea oamenilor, de foarte multă apreciere. M-am bucurat că am luat această decizie de a merge la turneu. Mi-a plăcut foarte mult când am intrat în arenă, a fost o bucurie enormă. Parcă s-au dus toate lucrurile din ultima perioadă şi la un moment dar simţeam că parcă nici nu plecasem de pe teren.

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

VIDEO Werder Bremen a promovat în Bundesliga / Hamburg, baraj cu Hertha Berlin

Redacția

Critici dure din tabăra PNL la adresa lui Clotilde Armand: „Să se concentreze pe adevăratele nevoi: investiţii, dezvoltare, proiecte. Administraţie, nu circ”

Redacția

SURSE Coaliţia se reuneşte într-o şedinţă a liderilor. Relaţia cu UDMR, posibilă remaniere guvernamentală şi rectificarea, printre teme

Redacția
Încarcă...