NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Caz îngrozitor: Băieţel de 10 ani violat de colegul de clasă de 9 ani

Poliţiştii comunei Răducăneni, cu ajutorul colegilor de la Iaşi, au în lucru un dosar uluitor şi nemaiîntâlnit: doi băieţei de 9 şi 11 ani sunt acuzaţi că au violat un altul de 10 ani, coleg şi prieten.

Dincolo de circumstanţele absolut îngrozitoare ale agresiunii, pe care în limitele decenţei le-am reprodus în textul de faţă, cazul ridică şi alte probleme, de natură psihologică şi chiar medicală n una din acestea: este oare posibil ca un băieţel de 9 ani să poată avea o erecţie voluntară pentru a face sex, şi cu atât mai mult pentru a comite un viol? Un cuvânt important în acest dosar îl vor avea, ca urmare, specialiştii din domeniul medicinei sau chiar urologiei. Site-urile de specialitate spun că astfel de lucruri pot fi posibile. Cum au decurs abominabilele fapte, cum s-a ajuns la plângere în condiţiile în care copilul a tăcut zile în şir, dar şi ce spun specialiştii despre un astfel de caz nemaivăzut?

Caz şocant la Răducăneni! Doi copii de 9 şi 11 ani, ambii provenind din familii dezorganizate, sunt acuzaţi că au violat un coleg de şcoală, îngrozitoarea agresiune având loc sub un pod din localitate. Victima are vârsta de 10 ani, băieţelul fiind văzut frecvent prin localitate împreună cu ceilalţi doi, agresorii săi.

Agresiunea sexuală a fost adusă la cunoştinţa Poliţiei chiar de către mama copilului abuzat. Acesta s-ar fi plâns iniţial tatălui său că are dureri anale. Din vorbă în vorbă, apoi la insistenţele părintelui, copilul s-a plâns într-un final că a fost abuzat de către doi colegi de şcoală.

Pe data de 28 august dimineaţă, vineri, mama copilului abuzat a mers direct la Poliţie şi a făcut plângere, iar oamenii legii au început ancheta.

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit faptul că băieţelul de 10 ani agresat, elev în clasa a treia, locuieşte împreună cu familia sa în Răducăneni, iar la începutul lunii august, la o dată rămasă deocamdată incertă, în timpul zilei, copilul a fost acostat pe stradă de către un coleg de-al său de clasă, Matei Răducu F., şi un coleg de şcoală mai mare, din clasa a patra, Andrei Ştefănuţ N., care l-au condus sub un pod din localitatea Răducăneni şi, sub constrângere, l-ar fi violat fiecare câte o dată.

Victima a mai povestit poliţiştilor că, după o săptămână, Andrei Ştefan N. l-ar fi abordat încă o dată, şi a întreţinut un act sexual cu acesta, însă în altă locaţie din aceeaşi localitate.

Totodată, oamenii legii au aflat că victima, minorul de 10 ani, provine şi el tot dintr-o familie dezorganizată, şi se află sub protecţia instituţiilor statului, printre altele el repetând cursurile clasei a doua.

Victima a fost transportată la Institutul de Medicină Legală Iaşi, unde medicii legişti au constatat, în urma examinării preliminare, că după aproape o lună de la agresiunea sexuală băiatul nu a rămas cu leziuni.

În urma acestei concluzii, poliţiştii trebuie acum să demonstreze infracţiunea doar în urma unei anchete, cu alt gen de probe decât cele medicale. “În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de viol, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situaţii de fapt”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Poţi viola la vârsta de 9 ani?

Cazul ridică însă şi unele semne de întrebare privind capacitatea acelor doi băieţi, de 9 şi de 11 ani, de a putea fi capabili de un viol, strict din punct de vedere sexual, fiziologic, medical.

Aici, în mod cert, un cuvânt important îl vor avea de spus şi medicii specialişti care vor fi consultaţi, pentru a răspunde la întrebarea dacă cei doi, sau în special cel de 9 ani, poate sau nu avea o erecţie voluntară.

Specialiştii urologi, pe de altă parte, spun pe site-urile medicale de specialitate că erecţia voluntară apare la băieţi odată cu debutul pubertăţii, care variază de la caz la caz, de la vârsta de 10 până la cea de 14 ani.

În plus, aceeaşi specialişti, potrivit site-ului specializat Familist.ro, spun că în această perioadă de debut a pubertăţii erecţiile pot fi foarte frecvente, şi se datorează nu neapărat dorinţei sexuale, încă neclare, cât fluxului sangvin foarte puternic, specific vârstei.

Medicii de la Familist.ro mai spun că, de fapt, mulţi băieţi, odată ce fac legătura conştientă între excitarea sexuală şi erecţie, pot ajunge să creadă că sunt obsedaţi sexual, iar alţii chiar homosexuali.

Devin anxioşi, întrebându-se de ce nu se pot controla. De aceea informaţiile sunt atât de bune pentru un băiat care ajunge la pubertate. Trebuie să ştie că asta se întâmplă cu absolut toţi baieţii – îi va fi mai simplu, ştiind asta, să treacă peste ceea ce i se înţâmplă. 

”Sunt obsedat sexual!”, „Sunt homo?” – iată doar câteva dintre grijile băiatului la pubertate, care se confruntă cu frecvente erecţii. Iar atunci când lipsa unei educaţii sexuale elementare se împleteşte cu un mediu promiscuu sexual, cum este de presupus că s-a întâmplat şi în cazul de la Răducăneni, o astfel de agresiune la această vârstă poate avea unele explicaţii.

ziaruldeiasi.ro

Advertisements

Related posts

140 de brazi confiscați de polițiștii pășcăneni. Șoferul s-a ales cu 2000 lei amendă

Redacția

IPJ: ATENŢIE LA PERSOANELE, CĂRORA LE PERMITEŢI ACCESUL ÎN LOCUINŢĂ

Redacția

Un bărbat s-a sinucis aruncându-se în gol de la o fereastră a unei camere a Hotelului Central

Marius Parteni
Încarcă...