RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Politică

Câți bani vor primi angajații birourilor electorale la alegerile locale și europarlamentare

Ministerul Administrației și Internelor a lansat o Ordonanță de Urgență pentru organizarea și desfășurarea alegerilor comasate din 9 iunie 2024, care includ atât alegerile pentru desemnarea europarlamentarilor, cât și alegerile locale.

Această măsură normativă reglementează și sumele alocate membrilor Birourilor electorale. Potrivit Ordonanței de Urgență emise de Ministerul Administrației și Internelor, membrii birourilor electorale din România ar putea câștiga între 162 și 396 de lei pe zi, în timp ce cei din secțiile de votare din străinătate ar putea primi 660 de lei pe zi.

În plus, conform proiectului Ordonanței de Urgență, personalul Ministerului Afacerilor Interne implicat în pregătirea și desfășurarea alegerilor va beneficia de o indemnizație zilnică de 396 de lei.

Membrii birourilor electorale, operatorii de calculator, personalul tehnic auxiliar, statisticienii, informaticienii, precum și personalul Ministerului Afacerilor Interne vor primi o indemnizație de protocol de 35 de lei de persoană pentru fiecare zi de activitate, conform Antena 3.

  
  • 396 de lei pe zi de activitate pentru președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară, locțiitorii acestora și operatorii de calculator;
  • 240 de lei pe zi de activitate pentru membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară, alții decât cei prevăzuți la lit. a);
  • 396 de lei pe zi de activitate pentru președinții birourilor electorale de circumscripție județeană, ai birourilor electorale ale sectoarelor municipiului București și pentru președintele biroului electoral de circumscripție a municipiului București, pentru locțiitorii acestora, precum și pentru ceilalți membri ai acestor birouri electorale;
  • 324 de lei pe zi de activitate pentru președinții birourilor electorale de circumscripție comunală, orășenească și municipală, precum și pentru locțiitorii acestora; e) 162 de lei pe zi de activitate pentru membrii birourilor electorale de circumscripție comunală, orășenească și municipală, precum și pentru locțiitorii acestora;
  • 162 de lei pe zi de activitate pentru informaticieni;
  • 162 de lei pe zi de activitate pentru personalul tehnic auxiliar al birourilor electorale de circumscripție, precum şi pentru statisticienii acestora, acolo unde este cazul; h) 396 de lei pe zi de activitate pentru preşedintele Biroului Electoral Central, locţiitorul acestuia şi ceilalţi membri ai Biroului Electoral Central;
  • 324 de lei pe zi de activitate pentru personalul tehnic auxiliar al Biroului Electoral Central, precum şi pentru statisticienii acestuia;

continuare pe bzi.ro

Related posts

A inceput vanatoarea primarilor PNL din judetul Iasi

Redacția

Diana Șoșoacă insultă în Senat, persoanele homosexuale . Scandal cu senatorii USR

Redacția

Iaşul ar putea deveni oraşul cu cea mai deschisă guvernare din ţară

Redacția
Încarcă...