Pentru câteva ore, piaţa agroalimentară din zona deal a oraşului, a fost închisă astăzi, timp în care s-a intervenit pentru igienizare. Hala cu lactate a...
Alimentarea cu gaze naturale va fi sistată mâine la consumatori de pe mai multe străzi din cartierul Lunca, municipiu Paşcani. În vederea efectuării unor lucrări...
Vineri, 31 martie, de la orele 10.00, la Primăria Paşcani va avea loc şedinţa de Consiliu Local aferentă acestei luni. Consilierii locali se vor întruni...
Prefectul Marian GRIGORAȘ a semnat astăzi ordinul prin care se constată încetarea mandatului primarului comunei Balș, Constantin CIBOTARU, ca urmare a condamnării prin hotărâre judecătorească...
Consilierii județeni au aprobat astăzi proiectul de hotărâre pentru contractarea unei finanțări rambursabile destinate reabilitării și modernizării rețelei de drumuri județene prevăzute în Masterplan și...
Valoarea împrumutului judeţului va fi de 100 milioane lei, CJ contribuind cu tot atât. Reabilitarea celor opt subaxe se va face în următorii patru ani....
Păşcănenii care au făcut modificări asupra imobilelelor, fără să deţină autorizaţie de construcţie, nu vor putea beneficia de bani guvernamentali pentru reabilitare termică. Aceasta este...
Bugetul local al Primăriei comunei Stolniceni Prăjescu pentru acest an, permite continuarea lucrărilor de modernizare a școlilor din comună, dar și a drumurilor comunale. Pe...
Încasări mari la Finanţele Locale, în acest an. Pășcănenii s-au grăbit să-şi achite taxele şi impozitele de la începutul acestui an, și nu doar pentru...
Edilii locali primesc sugestii din partea păşcănenilor. Venit în audienţe să expună problema câinilor comunitari din suburbia Blăgeşti, un bărbat a vrut să ştie ce...
Pregătiri pentru primăvară la Paşcani. Angajaţii Serviciului de Seră din cadrul Primăriei au început de câteva zile, să cureţe spaţiile destinate florilor şi arbuştilor, şi...
Proiectul de modernizare a drumurilor judeţene începe să prindă contur. În luna februarie, Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi a emis certificatele de urbanism pentru reabilitarea unui...
Consilierii judeţeni ai PMP Iaşi solicită public preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) să invite la următoarea şedinţă de CJ reprezentanţii Apa Vital SA pentru a clarifica...
Edilul municipiului Pașcani suspină cu gândul la economia marilor orașe, atunci când vorbește despre veniturile la bugetul local. A făcut-o și ieri la dezbaterea desfășurată la...
La sediul Primăriei Pașcani a avut loc astăzi o comisie de lucru privind înființarea unui Consiliu Consultativ pe Probleme de Tineret în municipiul nostru. Invitația...
Perioada cuprinsă între 15 martie și 15 aprilie reprezintă luna împăduririi. Această acțiune desfășurată de Ocolul Silvic din fiecare județ sau rază de municipiu este...
Românii care vor să-şi ia locuinţă prin programul Prima Casă pot depune deja dosarele. Fondul de Garantare a alocat banii pentru 2017 băncilor încrise în...
Primarul Iaşului, Mihai Chirica face declaraţii şocante în privinţa apei băute de ieşeni. El a acordat un interviu pentru green-report.ro unde a detaliat printre altele...
Un cetățean al municipiului Pașcani, prezent la dezbaterea pe marginea proiectului de buget pentru 2017, a venit cu o solicitare care a stârnit amuzamentul asistenței....
Un funcționar public i-a atras atenţia primarului Dumitru Pantazi, cum că a întocmit greșit proiectul de buget pentru anul 2017, cel puțin pe partea de investiții....
Dezinteres pentru dezbaterea publică pe marginea proiectului de buget pentru anul 2017. La evenimentul de astăzi au participat cinci consilieri locali, în jur de zece...
Consiliul Județean Iași a depus 31 de proiecte care vizează proiecte pentru modernizarea infrastructurii rutiere, învățământ, sănătate și asistență socială în valoare de aproximativ 510 ...
Începând de luna aceasta, ieşenii care deţin terenuri agricole situate în zonele eligibile pentru pachetele de agro-mediu şi climă dar şi fermierii care care practică agricultura ecologică...
Din 24 de angajaţi, doar doi sunt ingineri constructori drumuri şi poduri. Restul sunt electronişti, jurişti, economişti. Este şi un IT-ist ori un zootehnist. Directorul...
Conducerea societății EcoSalubritatea SA Pașcani a emis în această perioadă mai multe decizii de impunere pentru neplata serviciilor de salubrizare, conform hotărârii 48 din 31...
Pe fondul discuţiilor despre posibilitatea înfiinţării unui centru de transfuzii la Paşcani, managerul Spitalului Municipal a declarat că altele sunt priorităţile pentru anul acesta şi...
Prezența unor consilieri PSD la ședința comună a comisiilor Juridic și Urbanism din cadrul Consiliului Local, din data de 14 martie, a dat naștere unor...
Funcționarii publici din Primăria Tătăruși au demarat și în acest an caravana mobilă, acțiune prin care se deplasează în satele componente ale comunei unde vin...
APIA eliberează adeverinţe pentru crescătorii de porci şi păsări. Aceste adeverinţe confirmă faptul că fermierii care se ocupă cu creşterea porcilor şi a păsărilor au depus...
Administrația locală nu renunță la ideea de a cheltui aproximativ 6 milioane lei pentru modernizarea iluminatului stradal, printr-o firmă căreia i-a încredințat într-un mod dubios...
Firma fostului primar Grigore Crăciunescu a câștigat ieri procesul cu Primăria municipiului Pașcani. Decizia a fost luată de judecătorii Curții de Apel Suceava, acolo unde...
Legislativul pășcănean a adoptat astăzi o hotărâre prin Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Pașcani. Acesta va declara apel la sentința dată de Înalta Curte de...
Una din principalele probleme cu care se confruntă fermierii ieşene este fărămiţarea extremă a terenurilor. Majoritatea deţin suprafeţe de câteva hectare....
Bugetul municipiului Pașcani pentru anul 2017 se cifrează la aproximativ 72 milioane lei. Din această sumă, aproximativ 10 milioane lei reprezintă excedentul de anul trecut,...
Autovehiculele care aparţin municipalităţii şi cele ale instituţiilor din subordinea Consiliului Local Paşcani ar putea fi monitorizate prin GPS. Totul ca o măsură de control...
Membrii comisiilor Urbanism și Juridic s-au reunit astăzi într-o ședință comună pentru a decide dacă municipalitatea va face sau nu apel la decizia judecătorilor de...
Administraţia locală din comuna Valea Seacă pregăteşte investiţii importante în satele Topile şi Conteşti. Sunt proiecte iniţiate de primarul Gheorghe Băiceanu şi aprobate de consilierii...
17 blocuri din zona Deal a municipiului vor rămâne joi fără apă. În intervalul orar estimat 08.30 – 16.00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă către...
Anul trecut nu a alocat niciun leu unor astfel de proiecte. Consiliul Judeţean cheamă organizaţiile neguvernamentale să se pronunţe asupra ghidurilor de finanţare a proiectelor societăţii...
Municipalitatea propune spre dezbatere publică Proiectul de Hotărâre privind aprobarea impozitelor şi taxelor locale în municipiul Paşcani pentru anul 2018. ...
Curățenia de primăvară, aduce schimbări însemnate la noi în municipiu. O serie de bănci din lemn și coșuri pentru gunoi vor fi distribuite în municipiu...
Furnizarea apei potabile va fi întreruptă în cartierul Lunca din municipiul Pașcani, miercuri, în intervalul orar 08.30-14.30. Cetățenii sunt rugați să își facă provizii de...
Micuţii din comuna ieşeană Todireşti ar putea avea, începând de anul acesta, condiţii moderne de educaţie. Primăria a licitat, săptămâna trecută, contractul de reabilitare şi...
Zece firme din Iaşi din domeniul agriculturii au tras, în ultimii trei ani, subvenţii şi sume compensatorii în valoare totală de aproape 114 milioane de...
Pe data de 20 a acestei luni, păşcănenii sunt invitaţi să participe la dezbaterea publică a bugetului muncipiului Paşcani din 2017. Dezbaterea va avea loc...
În aprilie, cele două pieţe agroalimentare din Paşcani vor fi igienizate. Spre jumătatea lunii aprilie, cei de la administraţia pieţelor vor închide pentru o zi...
Dumitru Pantazi, primarul municipiului Pașcani, a explicat de ce Eudard Dumea, directorul societății de EcoSalubritatea nu poate fi demis, deși orașul este plin de praf,...
Acțiunea de primăvară de plombare a străzilor din municipiul Pașcani începe cel mai devreme după sărbătorile Pascale. Un motiv pentru această situație este bugetul municpiului...
Primarul Dumitru Pantazi s-a declarat mulțumit de decizia judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul „AgroComplex”, asta deși aceștia au stabilit...
Cercul de Coregrafie al Clubului Copiilor din Paşcani se mândreşte cu un premiu important la Festivalul Concurs Internaţional “Tinere Speranțe”, organizat în Republica Moldova....
În fiecare an, pe 9 martie, creștinii sărbătoresc Sfinții 40 de Mucenici. Astfel, sărbătoarea creștină a Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia s-a suprapus peste începerea...
Atenție!
We use cookies on our website to give you the most relevant experience by remembering your preferences and repeat visits. By clicking “Accept”, you consent to the use of ALL the cookies.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.