NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Cât costă o vizită în „Valea celor doisprezece“. Complexul unic în România este inspirat din „Stăpânul Inelelor“

Cu o investiţie de câteva sute de mii de euro, Ionuţ Buta, un tânăr întreprinzător din judeţul Neamţ, a realizat o pensiune extrem de interesantă.

„Bine aţi venit! Povestea a început, vă aşteptăm să faceţi parte din ea!“. Aşa îşi promovează afacerea Ionuţ Buta, un tânăr din Piatra Neamţ, care a conceput o pensiune unică în România, intitulată „Valea celor doisprezece“, pentru realizarea căreia a investit câteva sute de mii de euro.   Este vorba despre 12 căsuţe îngropate în pământ, pe modelul celor ale hobbiţilor din episoadele filmului „Stăpânul inelelor“.   Mai spune nemţeanul că stabilimentul din comuna Dobreni se doreşte a fi „un loc care să le readucă aminte musafirilor de vremurile în care fericirea venea din lucruri simple“.    De luni, 20 ianuarie, pensiunea poate fi vizitată, programul săptămânal fiind în zilele de luni, între ora 09.00 şi 16.00, şi joi, între 12.00 şi 14.00. Preţul biletului este de 15 lei pentru adulţi, 5 lei copii peste 7 ani, gratuitate având cei sub această vârstă. 
„Vizitele se pot face doar în zilele şi între orele menţionate, pentru a respecta intimitatea turiştilor. Oaspeţii care servesc masa la noi nu plătesc taxa de vizitare“, se rată pe pagina de socializare a pensiunii.    Accesul către satul de vacanţă „Valea celor doisprezece“ este extrem de facil, localitatea Dobreni fiind pe drumul naţional 15C Piatra Neamţ – Târgu Neamţ, în comuna Dobreni, la vreo 25 de kilometri de ambele oraşe.  

Lumină de la opaiţ şi sobe cu lemne   Pensiunea se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 5.000 de metri pătraţi, fiind compusă dintr-un restaurant şi doisprezece căsuţe unice, care nu seamănă una cu alta.    Camere sunt rustice, cu motive tradiţionale româneşti în ceea ce priveşte lenjeria, feţele de masă şi alte obiecte de decor. Temperatura în odăi este constantă, 18-19 grade pe toată perioada anului.   În sezonul rece încălzirea este asigurată de sobe cu lemne. Iluminatul va fi de la opaiţ, nu sunt prize electrice în camere pentru ca cei care vor poposi la pensiune să uite de stresul cotidian şi facilităţile lumii moderne. Adică relaxare, fără laptop, televizor şi alte gadget-uri. 

  „L-am gândit ca un model eco, în care am folosit doar lemn, pământ şi piatră. Cimentul l-am utilizat doar la zidăria din piatră, acolo unde nu avem ce face, cel puţin la faţadă. La ferestre am montat geamuri din sticlă, nu termopan. Nici o casă nu seamănă cu alta“, spune Ionuţ Buta.   

Oaspeţii pensiunii, la care restaurantul e deja deschis publicului, au fost încântaţi de ce au văzut, iar alţii spun că vor veni la „Valea celor doisprezece“, scriind pe Facebook::    „Superb!! Felicitări!“, „Mult succes! Abia aşteptăm să vă trecem pragul!“, „Am fost cazaţi la Valea celor doisprezece şi a fost o experienţă unică. Recomand bucătaria cu produse proaspete şi gustoase, ciubărul cu apă fierbinte şi sauna. Căsuţele au un design deosebit, gazda este foarte amabilă şi deschisă la dorinţele clientului. Vom reveni cu siguranţă“.

continuare pe www.adevarul.ro

Advertisements
Loading...

Related posts

Un pășcănean a câștigat un proces cu ApaVital! Operatorul trebuie să furnizeze apă la scara E a blocului Moldova, până pe 29 septembrie!

Răzvan Grecu

Traseul DN 28 a fost modificat in zona Pascani

Redacția

Incredibil: documentul prezentat de primarul Dumitru Pantazi a fost întocmit de ANAF în 2014 (DOC)

Răzvan Grecu
Încarcă...