
Castelul Sturdza de la Miclăușeni, din județul Iași, a dat publicității primele imagini surprinse după îndepărtarea parțială a schelelor de pe fațade și anunță că se pregătește de redeschiderea către public.
Potrivit anunțului transmis de reprezentanții castelului, imaginile sunt prezentate „în premieră”, la scurt timp după înlăturarea unei părți din schelele montate pentru lucrări la fațade. „Vă prezentăm în premieră primele imagini după îndepărtarea parțială a schelelor de pe fațade. Începem pregătirile pentru redeschiderea Castelului către public, care va avea loc la finalul lunii august”, se arată în comunicarea Castelului Sturdza – Miclăușeni.
Reprezentanții castelului precizează că programul de vizitare va fi reluat în curând. Până atunci, vizitatorii pot lua legătura cu ghidul Sebastian Marcoci, prezent la biroul-recepție pentru dialog cu cei interesați. De asemenea, restaurantul din incintă funcționează zilnic, între orele 12:00 și 18:00.
Castelul Sturdza de la Miclăușeni este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din județul Iași, fiind gazda a numeroase evenimente culturale de-a lungul anului.


