RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Captivi la locul de muncă. Dramele prin care trec salariaţii ieşeni!

Salariaţii ieşeni se plâng inspectorilor de muncă doar când şefii îi ard la buzunar, dar nu şi de condiţiile improprii de la serviciu, care de cele mai multe ori le pot pune în pericol sănătatea. 

 

  

În primele şase luni din 2017, cele mai numeroase nereguli semnalate de angajaţi, prin petiţii adresate Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), se referă la neplata drepturilor salariale de către angajatori. La polul opus, sunt petiţiile privind orele suplimentare de muncă sau cele în care se reclamă lipsa echipamentelor de protecţie.

Munceşte în mediu toxic fără să primescă nici un spor

Există însă angajaţi care ar putea oricând să facă petiţie pentru fiecare categorie în parte, deoarece muncesc în condiţii speciale, au salariul mic şi muncesc în plus. Unul dintre ieşenii nemulţumiţi de condiţiile grele de la serviciu ne-a povestit o serie de nereguli din cadrul societăţii unde lucrează de peste 10 ani. Menţionăm faptul că nu vom publica numele persoanelor şi nici numele societăţilor, pentru a nu crea prejudicii, persoanele în cauză putându-şi pierde locul de muncă. Unul dintre ieşeni lucrează într-o hală unde cuptoarele ajung să ridice temeperatura la peste 40 grade, iar mediul este toxic.Din considerente economice, se lucrează patru zile pe săptămână, câte zece ore pe zi, iar a cincea zi se dă liber. Ţinând cont de aceste condiţii speciale, salariul ar fi trebuit să fie pe măsură. Însă nu este aşa, afirmă acesta. „Am pe cartea de muncă minimul pe economie, dar în mână primesc 1.100 de lei şi atât. Nu am luat niciodată bonuri de masă, nici nu ştiu cum arată. Locul meu de muncă este un stres imens pentru mine, nu am nici o satisfacţie, nici măcar pe cea materială. Este un sector toxic, ar trebui să avem şi spor pentru noxe, cum au alte societăţi, dar nu avem. Am prieteni la alte vopsitorii, unde salariul porneşte de la 1.800 de lei. La noi nu există nicio diferenţă între sectorul toxic şi restul. Sunt frustrat de faptul că muncim foarte mult, ni se cere mult, facem producţia lună de lună, dar ni se spune mereu că nu s-au făcut banii de salarii”, povesteşte ieşeanul. Spune că oboseala se adună în aceste condiţii şi că locul de muncă este o adevărată saună, unde îşi pune şi sănătatea în pericol, pentru cei 1.000 de lei pe care îi primeşte lunar. Mărturiseşte  că nu vrea decât un şef care să respecte angajaţii.

Donează 2% în contul ONG-urilor patronilor

Un alt ieşean angajat cu carte de muncă, în condiţii similare, povesteşte faptul că banii nu-i ajung nici să-şi plătească întreţinerea şi factura la E.ON. Nici el nu vede bonuri de masă şi lucrează peste program zilnic. Pe lângă căldură şi aerul toxic, trebuie să mai suporte şi zgomotul de dimineaţă până la ora 5, când iese de la muncă. Zgomotul de la instalaţii şi motoare, unde nu se mai înţelege om cu om. „Acolo ne sacrificăm, vreau o schimbare radicală în viaţa mea, nu este un loc de muncă unde să te duci cu zâmbetul pe buze, în care să fii mulţumit. Majoritatea colegilor mei sunt aproape de pensionare şi nu se plâng decât pe la colţuri. Se tem că dacă comentează îi dă afară şi nu-i mai angajează nimeni. Şi stau aşa. Unde lucrez eu nu pot purta echipament, salopetă, că mă coc de viu. Nici mască nu pot că nu mai pot respira. Deci nu ai cum să foloseşti echipamentele de protecţie, pentru că nu sunt condiţii de muncă  proprii. Căldura nu are pe unde ieşi, rămâne în hală. Când se face marţi, sunt epuizat deja”, povesteşte bărbatul. Alte plângeri făcute fac referire şi la faptul că, la locul de muncă nu există asistenţă medicală. Există firme şi societăţi cu mulţi angajaţi, unde cabinetul medical există doar ca simplu decor. Prin multe dintre ele, de ani de zile nu s-a mai perindat nici un medic ori asistentă. Există angajaţi care se plâng şi de abuzuri atunci când vine vorba de cei 2% din impozit, bani pe care de regulă fiecare îi direcţionează spre domenii ce vizează sănătatea, educaţia sau ONG-uri umanitare. La Iaşi există patroni care obligă toţi angajaţii să doneze cei 2% pentru entităţi care se află în subordinea lor.

Ce spun reprezentanţii ITM

 

„Întradevăr, privind statistica petiţiilor înregistrate la ITM Iaşi în primele şase luni din 2017, şi nu numai în această perioadă de timp ci din totdeauna, observăm că numărul petiţiilor ce au ca obiect condiţiile de muncă, echipamentele de muncă, echipamentul individual de protecţie, accidentele de muncă suferite de către angajati este mult mai mic decât numărul petiţiilor privind relaţiile de muncă, în care sunt reclamate aspecte privind neplata drepturilor salariale, a orelor suplimentare, neplata şi/sau neacordarea concediului de odihnă, chiar şi «munca la negru». Punem acest aspect pe faptul că, noi, oamenii, dăm o mult mai mare importanţă nevoilor noastre imediate, cum ar fi plata salariului, decât nevoilor noastre de a munci într-un mediu corespunzător din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii noastre. Lipsa salariului din «buzunarul salopetei» o observăm imediat şi nu băgăm de seamă că de fapt nici nu avem «salopeta» corespunzătoare unui echipament individual de protecţie. Dacă angajatorul nu ne plăteşte orele suplimentare ne sesizăm imediat, şi nu ne dăm seama că numărul mare de ore suplimentare efectuate ne pune în pericol, mai devreme sau mai târziu, sănătatea noastră. Sesizăm întotdeauna neplata concediului de odihnă, din cauza lipsei de bani şi nu din cauza lipsei de odihnă atât de necesară refacerii puterii noastre de muncă şi chiar a integrităţii noastre fizice şi mentale. Regretăm faptul că angajaţii şi/sau oricare altă persoană ne sesizează mai mult aceste aspecte legate de relaţiile lor de munca cu angajatorul şi nu problemele legate de modul în care muncesc, dacă sunt sau nu protejate, prin măsuri legale, securitatea şi sănătatea lor la locul de muncă, dar comunicăm tuturor petenţilor care ne sesizează că, indiferent de motivaţia şi conţinutul petiţiei lor, inspectorii de muncă caută întotdeauna să le rezolve problemele şi să se ajungă astfel la impunerea respectării tuturor prevederilor legale din domeniul legislaţiei muncii”, a comentat inspectorul-şef adjunct George Tanasievici, purtătorul de cuvânt ITM.

Sursa www.ziaruldeiasi.ro

Related posts

Casa de Cultură colorată în roz, cu ocazia Zilei luptei împotriva cancerului la sân

Irina Gherasim

Recomandări pentru prevenirea incendiilor în sezonul rece

Oana Cordoneanu

Românii și-ar putea recupera zilele libere legale care pică în weekend

Redacția
Încarcă...