Pană de curent / Sursă foto: Creative Cat Studio / Dreamstime.com
Spania și Portugalia, dar și zone din Franța sunt afectate luni de o pană majoră de curent electric. În România, ultima avarie uriașă în rețeaua de electricitate a avut loc în 8 ianuarie 2021, la ora locală 15:05, când timp de o oră au rămas fără curent șase județe din nord-vestul țării: Alba, Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Cluj și Sibiu. Aceasta a fost ultima dată când o pană majoră de curent a afectat România.
Transelectrica anunța, la acel moment, că este vorba despre „un incident la nivelul rețelei electrice de transport europene interconectate, care a condus la declanșarea mai multor echipamente din rețelele electrice de transport atât din România, cât și din alte țări. La nivelul României a fost afectată zona de nord-vest a țării”.
Rețeaua Electrică de Transport din România a fost readusă la condițiile normale de funcționare în jurul orei 16:00 și toată lumea avea curent până la ora 16:45.
Ce s-a întâmplat mai exact atunci am aflat abia după o jumătate de an, pe 16 iulie, când Asociația Operatorilor de Transport și de Sistem din Europa (ENTSO-E) a făcut public raportul final.