NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Campanie de împădurire în localităţile din zona Paşcani. Se caută zilieri care să se alăture acţiunii, contra cost

Activitate intensă pentru Ocolul Silvic Paşcani care a declanşat campania de împăduriri, sub denumirea “Luna Pădurii”, sau a plantării arborilor.

Perioada 15 martie – 15 aprilie este dedicată acestor acţiuni, dar pentru că vremea a fost prielnică, anul acesta plantările au început încă de la sfârşitul lunii februarie.  

 

 

În această primăvară, Ocolul Silvic şi-a propus să planteze o suprafaţă de peste 70 ha, din care: regenerări naturale, împăduriri integrale, refaceri de plantaţii calamitate, şi completări în plantaţii mai vechi.

În perioada 15 martie – 15 aprilie, Ocolul Silvic Paşcani declanşează campania de împăduriri, mai exact Luna pădurii, sau Luna Plantării Arborilor. Noi am declanşat campania de la sfârşitul lunii februarie, începutul lunii martie, suntem în plină campanie de împăduriri. Până în momentul am plantat peste jumătate din suprafaţa pe care intenţionăm să o plantăm în această primăvară. Vă spuneam că pentru primăvara anului 2016, Ocolul Silvic Paşcani şi-a propus să planteze o suprafaţă de peste 70 ha. Aceasta se compune din 11, aproape 12 de regenerări naturale, 13,3 ha împăduriri integrale, refacerea plantaţiilor calamitate – 2,22 ha, iar completări în plantaţii mai vechi – peste 43 ha”,  ne-a declarat inginerul silvic Ionel Pintilie, șeful Ocolului Silvic Pașcani. 

Se lucrează în opt şantiere de împăduriri, iar la acest moment, mai bine de jumătate din suprafaţa totală a fost deja acoperită. Speciile majoritare plantate sunt stejarul pedunculat, gorunul, în amestec cu paltin, frasin şi cireş. De asemenea, în zăvoiul Moldovei şi în cel al Siretului s-au plantat puieţi de plop alb.  “La data de astăzi avem plantată o suprafaţă de aproximativ 40 ha, mai bine de jumătate. Suntem în plină campanie de împăduriri şi lucrăm în 8 şantiere de împăduriri, principalele fiind Sireţel, Cantonul Trei Pietre, cele din satul Vlădnicuţ, cele de la Cantonul Criveşti, Cantonul Luncaş de pe Valea Siretului, şi Cantonul Topile, de pe Valea Moldovei şi Cantonul Muncel”, a mai adăugat Ionel Pintilie.

Şeful Ocolului Silvic a precizat că lucrează cu zilieri din mai multe localităţi ale judeţului Neamţ, asta pentru că nimeni din şantierele de împăduri de la noi, nu este interesat să  presteze această muncă, în ciuda faptului că este bine remunerată. Se oferă 450 lei la 1000 de puieţi plantaţi, în condiţiile în care, în medie, se plantează câte 200 de puieţi, de persoană, într-o zi.

Lucrăm cu zilieri, avem opt echipe, marea majoritate a celor care plantează sunt populaţii de etnie rromă, aduşi din judeţul Neamţ, satul Oglinzi, Roznov şi Piatra Şoimului. Rugăminea mea este ca cetăţenii din şantierele de împăduriri, care doresc să lucreze şi să câştige un ban pot să se prezinte în aceste şantiere, pentru a obţine sume importante de bani dacă execută lucrarea aşa cum o cere maistru silvic sau pădurarul”, a mai spus şeful Ocolului Silvic.

Cei interesaţi să se alăture campaniei de plantare a puieţilor, pot lua legătura cu cei de la Ocolul Silvic, sau pot merge direct în şantierele de împăduriri. 

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Advertisements

Related posts

Licitații pentru spațiile din piața vale. Mai multe contracte de închiriere expirate nu mai pot fi prelungite!

Diana Marcu

Aparat performant de radiologie de 60.000 de euro la Spitalul Municipal de Urgență

Răzvan Grecu

Lucrări de întreținere și reabilitare pe drumuri județene din zona Pașcani

Oana Cordoneanu

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site