NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Cabinet medical pentru elevii de la „Miron Costin”

O dată cu începerea noului an școlar Liceul Teoretic „Miron Costin”  din Pașcani va avea un cabinet medical destinat elevilor și cadrelor didactice.

 

  

La liceu este mare forfotă înainte cu câteva zile de debutul școlii. În unitatea de învățământ miroase a proaspăt văruit, învățătoarele fac ultimele retușuri în clasele unde vor petrece o bună parte din zi cu copiii lor. Profesorii își așteaptă elevii, mai mari, să vină din vacanță cu forțe proaspete.

În întâmpinarea elevilor școala s-a „gătit” cu cinci săli de clasă parchetate, instalațiile sanitare reparate, iar gardul dintre cele două școli (Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea” și Liceul Teoretic „Miron Costin”) a fost refăcut. Un cabinet medical este gata pentru elevi și profesori, iar de acum aceștia nu mai sunt nevoiți să meargă la centrele medicale din oraș sau la vecinii de la „Unirea” pentru a se vaccina sau pentru controalele medicale periodice.

„În perioada verii la liceul «Miron Costin» au fost făcute lucrări pentru pregătirea noului an școlar. Am reușit să parchetăm câteva săli de clasă, cinci mai exact, săli de clasă în care parchetul era deteriorat și era deja un risc pentru copii. S-au pregătit clasele pregătitoare, vin copii noi din grădiniță, și sperăm să îi așteptăm cu o atmosferă cât mai caldă. De asemenea în băi am reparat instalația sanitară și instalația de apă, pentru că era foarte veche și erau necesare aceste reparații. De asemenea gardul dintre noi și «Unirea» a fost reparat, plasele erau destul de deteriorate și a fost nevoie ca acestea să fie reparate. Am găsit un spațiu în care vom amenaja un cabinet școlar, prezența unui cadru medical în școală este foarte bine venită. Sunt foarte mulți copii, 1500 de copii, și multe probleme, de aceea un cadru medical este necesar să fie aici. Începând cu anul acesta școlar vom avea și cabinet medical”, a declarat directorul Liceului Teoretic „Miron Costin”, Mihaela Anușca.

Advertisements

Related posts

Delegație din Turcia la Liceul Tehnologic ”Mihai Busuioc” Pașcani

Răzvan Grecu

Cu mic cu mare, la fabrica de pâine

Ema Roman

Acțiune educativ-preventivă la Miron Costin Pașcani

Teona Gherasim

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site