RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Cultură

Bune maniere în oferirea mărţişorului:„E de preferat să evitaţi mărţişoarele cu pene, sclipici, blăniţe care denotă prost gust“


 

Mărţişorul se oferă doamnelor şi domnişoarelor, nu bărbaţilor, exceptând zona Bucovinei şi a Moldovei. Nu se merge la doamne cu punga din care să îşi aleagă mărţişorul, acesta fiind un gest de prost gust.

  



Se spune că, în vechime, mărţişorul era confecţionat din două fire răsucite de lână colorată – albă şi neagră sau albă şi albastră – şi era dăruit în prima zi din luna martie. Obiceiul mărţişorului este de fapt o secvenţă dintr-un scenariu ritual de înnoire a timpului – primăvara, la moartea şi renaşterea simbolică a Dochiei. Originile sărbătorii mărţişorului nu sunt cunoscute exact, dar se consideră că ea a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci şi al fertilităţii şi vegetaţiei. Această dualitate este remarcată în culorile mărţişorului, albul însemnând pace, iar roşul – război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea, scrie bunele-maniere.com

Cum se oferă mărţişorul?

Mărţişorul se oferă doamnelor şi domnişoarelor, nu bărbaţilor, exceptând zona Bucovinei şi a Moldovei. Femeile, pot oferi un mărţişor mamelor, fetiţelor sau altor doamne pe care le respectă. Este de bun gust să dăruiţi mici amulete, obiecte făcute de dvs sau cumpărate, însoţite de şnurul tradiţional alb şi rosu. E de preferat să evitaţi mărţişoarele cu pene, sclipici, blăniţe care denotă prost gust. Domnii trebuie să ofere un mărţişor ales de ei înşişi. Nu se merge la doamne cu punga din care să îşi aleagă mărţişorul. Florile ar trebui să însoţească mărţişoarele. În cazul în care le oferim persoanelor din mediul de afaceri, este recomandat să le oferim într-un plic alături de cartea de vizită. Iată câteva reguli de etichetă pentru oferirea florilor: Un cadou se oferă însoţit de o floare. Nu se oferă şi nu se ţin în casă flori artificiale. Florile se oferă cu cozile în jos şi fără ambalajul în care le-am cumpărat. Celofanul se foloseşte doar pentru protecţie împotriva vântului sau a frigului şi se înlătură înainte de a oferi buchetul. Florile se oferă în număr impar. Oferirea unei singure flori este rezervată îndrăgostiţilor. La spital nu se duc flori cu un miros prea puternic şi nici prea mari. Este recomandat să oferim şi o vază împreună cu florile. 


www.adevarul.ro

Related posts

Noaptea Muzeelor la Palatul de la Ruginoasa! Invitaţie pentru toţii iubitorii de cultură şi artă

Redacția

Cazacii zburatori au făcut show pe scena Casei de Cultură din Pașcani (VIDEO)

Oana Cordoneanu

Care lucru este mai important pentru mântuirea sufletului?

Redacția
Încarcă...