Parlamentul a votat, miercuri seară, Proiectul Legii bugetului de stat şi Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025.
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a afirmat, miercuri seară, după adoptarea bugetului de stat pentru anul 2025, că sunt îndeplinite astfel condiţiile pentru ”a susţine dezvoltarea ţării prin investiţii record, resursele pentru asigurarea plăţii salariilor şi pensiilor, restabilirea echilibrului în finanţele ţării”.
Legea bugetului de stat a fost adoptată cu 254 de voturi ”pentru” şi 192 de voturi ”împotrivă”. Bugetul este construit pe o creştere economică de 2,5% şi un deficit bugetar de 7% din PIB.
Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025 a fost adoptată, de asemenea, fiind înregistrate 255 de voturi ”pentru” şi tot 192 de voturi ”împotrivă”. Bugetul asigurărilor sociale de stat a fost adoptat în forma elaborată de Guvern.
Premierul Marcel Ciolacu a spus, despre bugetul de stat din anul 2025, că unii spun că bugetul este optimist, alții că este de austeritate, „dar este un buget de dezvoltare”. În timpul discursului, din sală s-a strigat „demisia”.
„Vreau să dau câteva explicații generale despre modul în care am construit bugetul pe 2025, anticipând și o serie de critici care vor veni sigur și azi. Sunt două mari atacuri împotriva acestui buget – în mod paradoxal, aflate în totală antiteză una față de cealaltă. Unii spun că este un buget de austeritate. Ceilalți spun că, dimpotrivă, este un buget optimist și că statul cheltuie prea mult. Austeritate înseamnă ce s-a făcut în 2010: s-au tăiat salariile bugetarilor și pensiile, s-a mărit TVA-ul și s-au luat bani cu împrumut de la FMI. Noi nu ne atingem de veniturile aflate în plată ale românilor. Nici la pensii, unde anul trecut a existat o creștere medie de 40%, nici la salarii unde a existat o majorare anuală de aproape 25%. Nu creștem TVA, fiindcă am lovi în nivelul de trai al populației, în special al celor cu venituri mici. Și nu avem nevoie de banii FMI, folosim fonduri europene și bani din PNRR”, a declarat Marcel Ciolacu.