RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Bugetul local ar putea fi pus în dezbatere publică în scurt timp

Bugetul Municipiului Pașcani pentru anul 2021 ar putea fi pus în dezbatere publică până la finalul acestei luni, iar în luna aprilie consilierii locali ar urma să fie convocați pentru a-l dezbate și vota.

S-a interesat de acest lucru Dumitru Pantazi, fost primar și actual consilier local din partea PSD. Acesta a vrut să știe dacă cotele defalcate atribuite Muncipiului Pașcani au fost comunicate Primăriei de către Ministerul de Finanțe, având în vedere că Legea Bugetului pe 2021 a fost publicată.

„Este aprobată legea bugetului. S-au transmis cotele?,” s-a interesat Dumitru Pantazi, consilier local din partea PSD.

Răspunsul pe această temă a fost unul scurt. Primarul Marius Pintilie anunțând că în mare parte are toate informațiile, și că în scurt timp proiectul bugetului va fi pus în dezbatere publică.

  

„S-au transmis în mare parte cotele. Mai așteptăm ultimele clarificări. Deja am conturat cumva bugetul. Suntem pe ultima sută de metri să-l facem public și în timp util veți fi convocați ca să-l votăm,” a răspuns Marius Pintilie, primarul Municipiului Pașcani.

Odată cu proiectul de buget va fi publicată și lista de investiții pentru anul în curs, iar cetățenii ar putea să o dezbată în fizic, după mai mulți ani de întrerupere, cu reprezentanții Primăriei, dacă noul primar Marius Pintilie va organiza o dezbatere publică.

Related posts

Se montează semaforul pus la pământ ca urmare a accidentului rutier

Marius Parteni

Pantazi a instaurat cenzura în Primărie, după ce a surprins funcționarii publici că ascultau la “News FM” un comentariu negativ despre el!

Răzvan Grecu

Loc amenajat pe strada Gării, pentru izvor cu apă sulfuroasă

Oana
Încarcă...