NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Târgu Frumos

Buget realist, investiții importante în anul 2020 la Târgu Frumos

Bugetul orașului Târgu Frumos pentru anul 2020 a fost votat de aleșii locali în ședința programată joi, 20 februarie. Administrația locală anunță investiții de peste 20 milioane lei, din fonduri proprii și atragerea banilor europeni. Bugetul total, pe partea de funcționare și dezvoltare este de 38,7 milioane lei.

Acesta a afost aprobat în ședința Consiliului Local din data de 20 februarie 2020. Conform proiecției bugetare realizată din bugetul local sunt prevăzute lucrări de reparații, reabilitare, asfaltare petru străzile: Aleea Petru Rareș, Doctor Borș, George Coșbuc asfaltare și rest de executat.

Pentru modernizarea sectorului gospodăresc se are în vedere achiziția unui generator de curent, aparat de sudură, ciocan rotopercutor, armă tranchilizantă pentru prinderea câinilor comunitari, ori aspiratoarea stradale. Achiziția unor platforme supraterane de colectare selectivă a deșeurilor este o altă intenție a administrației locale, pentru asigurarea unui mediu cât mai ecologic.   

Va fi continuat și în acest an procesul de modernizare a iluminatului public, achiziția de camere pentru supraveghere, amenajarea unei hale de carne în piața agroalimentară, cărți pentru îmbunățățirea fondului de carte al Bibliotecii din localitate, modernizarea trotuarelor și aleilor pietonale.

Ca și investiții de viitor, din fonduri europene, se are în vedere reabilitarea, modernizarea și extinderea Grădiniței cu Program Normal, celei cu program prelugit nr.1, proiectul FRUMOSS al școlii Ion Creangă.

Mai multe informații despre toate investițiile din Târgu Frumos găsiți pe pagina de facebook a instituției.   

loading...
Advertisements

Related posts

Târgu Frumos: De astăzi a început asfaltarea străzii George Coșbuc

Oana Cordoneanu

Festivalul „Eminescu Nonformal”, la Târgu Frumos

Ema Roman

Noi străzi modernizate în Târgu Frumos! Cum îi gospodăreşte primarul pe târgoveţi

Ema Roman
Încarcă...