RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Boris Becker a fost eliberat din închisoare în Marea Britanie și a plecat spre Germania

Boris Becker, fost număr unu mondial al tenisului masculin, eliberat joi după opt luni de închisoare în Regatul Unit pentru infracţiuni financiare, se află în drum spre Germania, a anunţat avocatul său, citat de AFP.

„Şi-a ispăşit pedeapsa şi nu este supus niciunei restricţii penale în Germania”, a indicat avocatul său, Christian-Oliver Moser, într-un comunicat.

„Clientul nostru Boris Becker a fost eliberat din detenţie în Anglia şi a părăsit ţara astăzi (joi) cu destinaţia Germania”, a spus avocatul, respingând în prealabil, „din motive de confidenţialitate”, orice întrebare despre „locul său de reşedinţă”.

Boris Becker a fost eliberat, joi dimineaţă, în vederea expulzării sale de pe teritoriul Marii Britanii, a anunţat agenţia de presă PA, fără să precizeze destinaţia campionului german cu şase titluri de Mare Şlem în palmares.

  

Mama fostului tenisman, Elvira Becker, în vârstă de 87 de ani, a declarat marţi că mult aşteptata lui întoarcere acasă este „cel mai frumos cadou de Crăciun”.

Fostul campion german, care locuia în Regatul Unit din 2012, a fost recunoscut vinovat în luna aprilie pentru că a disimulat sau transferat ilicit sute de mii de euro şi de lire sterline pentru a nu-şi plăti datoriile în urma declarării falimentului.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Două autoturisme au intrat în coliziune la Cornu Luncii

Redacția

Cum va arăta viața după izolare. Ce își doresc românii: „Să ne reluăm activitatea de la serviciu, să mergem la biserică”

Redacția

Zelenski îl felicită pe Trump: Este o zi a speranţei pentru rezolvarea multor probleme

Redacția
Încarcă...