RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

BOR anunță că redeschide bisericile. Nu este permisă sărutarea icoanelor. Ce reguli sunt impuse credincioșilor

În urma consultării cu Guvernul, Patriarhia Română a transmis o serie de îndrumări către unitățile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române din țară, privind accesul credincioșilor ortodocși în lăcașurile de cult, în cimitire, și participarea acestora la slujbe, potrivit Basilica.ro.

Recomandările sunt valabile începând de vineri, 15 mai.

I. Accesul credincioşilor în lăcașurile de cult

1. Persoanele care au acces în biserică, pentru rugăciune individuală şi spovedanie, vor respecta distanţa de 2 m, așteptând pe un singur rând. Distanța de 2 m între două persoane urmează a fi respectată de la intrarea în biserică până la părăsirea ei.

2. Se recomandă vârstnicilor, persoanelor cu probleme majore de sănătate şi persoanelor din grupele cu risc sporit să rămână acasă în timpul săvârşirii slujbelor publice. Aceste persoane sunt rugate să meargă la biserică înainte sau după slujbele liturgice săvârșite în aer liber, pentru a se ruga individual, spovedi şi împărtăși, în lăcașul de cult, după un orar stabilit în prealabil de comun acord cu preotul paroh.

  

3. Persoanele având COVID – 19, persoanele care prezintă simptome de infecție, persoanele aflate în carantină, precum şi persoanele care au intrat în contact cu o persoană infectată nu pot intra în biserică şi nici nu pot participa la vreo slujbă, acestea fiind rugate stăruitor să rămână acasă, pentru a nu răspândi boala. Însă, pot urmări slujbele acasă prin intermediul televiziunii sau internetului (online). Spovedirea şi împărtășirea acestor persoane se va face la domiciliu sau la spital, cu respectarea tuturor reglementărilor sanitare aplicabile.

4. De asemenea, nu se permite accesul în lăcașul de cult a persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).

5. Ordinea, disciplina, igiena și respectarea acestor măsuri vor fi asigurate prin angajaţi sau voluntari desemnați ai bisericii respective.

6. La Liturghie şi la celelalte slujbe liturgice din timpul săptămânii, din duminici şi sărbători, săvârșite în aer liber, lângă lăcașul de cult, pot participa şi credincioşii mireni.

7. La slujbele săvârşite în afara lăcașurilor de cult, distanța între credincioși va fi de 2 m în orice direcție.

8. Folosirea măștilor de protecție este obligatorie pentru toți participanții la slujbe, cu excepția slujitorilor bisericești care rostesc rugăciuni, predică sau cântă la strană.

9. Lăcașurile de cult vor fi deschise zilnic credincioșilor pe întreaga perioadă a săptămânii. Astfel, se va evita aglomerația credincioşilor la slujbele de sâmbătă şi duminică.

10. Spovedania credincioșilor și citirea unor rugăciuni pentru aceștia în biserică se vor programa din timp, spre a evita aglomerările de persoane. Atât preotul, cât și credinciosul care se spovedește vor utiliza mască de protecție și vor menține distanța fizică sanitară de 2 m. Se recomandă, date fiind dimensiunile reduse ale majorității bisericilor și caracterul secret al Spovedaniei, ca în biserică să rămână doar preotul și penitentul. Dezlegarea oferită de preot se pronunță de la distanță, fără atingerea penitentului.

11. Botezul şi Cununia se vor săvârși în lăcașul de cult cu un număr de maximum 16 participanţi (slujitorii bisericeşti, credincioșii, părinţii acestora şi naşii). Aceştia vor respecta în biserică distanţa de 2 m. Nu se va săvârşi Taina Botezului pentru mai mulţi copii odată. După fiecare Botez, cristelniţa se va goli de apă şi se va dezinfecta. La Cununie, paharul comun („paharul mântuirii”) se va oferi doar mirelui şi miresei (conform rânduielii Slujbei Sfintei Cununii).

12. Slujba de înmormântare va fi săvârşită în biserică (număr de maximum 16 persoane) sau în aer liber, respectându-se toate normele sanitare, distanţă de 2 m şi alte prevederi legale în vigoare.

13. Credincioşii ortodocși români care nu pot participa fizic la slujbele Bisericii pot urmări Liturghia şi celelalte slujbe liturgice oficiate în Catedrala Patriarhală la posturile TRINITAS TV şi Radio TRINITAS ale Patriarhiei Române sau prin posturile care preiau transmisia.

14. Cei bolnavi aflaţi la domiciliu sau în spitale pot primi împărtăşania pentru bolnavi cu respectarea strictă a regulilor sanitare, potrivit îndrumărilor speciale pentru aceste cazuri.

II. Folosirea spațiului liturgic

Mai multe detalii pe digi24.ro

Related posts

Elevi de la “Sadoveanu” implicați în acțiuni caritabile

Răzvan Grecu

Vara își intră în drepturi. Canicula începe să topească Europa

Ema Roman

Pagube însemnate într-o secție a Spitalului Municipal de Urgență, din cauza unui pacient cu greutate

Marius Parteni
Încarcă...