NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Iași

Boom de nașteri la Iași. Este ca după război: tinerele familii vor copii

Anul 2020 a fost prezentat la nivel naţional de Institutul Naţional de Statistică (INS) drept anul în care în România s-au născut cei mai puţini copii din ultimii 100 de ani, fiind totodată şi anul marcat de pandemia de COVID-19. Paradoxal însă, situaţia din Iaşi este total diferită faţă de trendul general: numărul naşterilor s-a menţinut la un nivel asemănător cu cel din anii precedenţi. Mai mult, la Maternitatea „Cuza Vodă”, cea mai mare din Moldova, în primele opt luni din 2021 s-au născut deja peste 6.300 de copii, mai mulţi copii ca într-un an întreg din intervalul 2016 – 2019, deşi anul încă nu este la final. Medicii spun că, în spatele cifrelor paradoxale, stă şi o explicaţie logică: anul în care s-a declanşat pandemia a indus teama în rândul tinerelor familii, iar anul acesta se „recuperează” timpul pierdut. Este, cumva, ca acea vorbă din bătrâni: după război se nasc totdeauna mai mulţi copii.

”Recuperarea” natalităţii după un an de scădere este deja înrădăcinată în alte ţări precum Franţa, Italia sau Spania, spun specialiştii, unde după un an de teamă pentru ce le rezervă viitorul familiile au început să prindă curaj şi iau tot mai în serios aducerea pe lume a unui copil. „Explicaţia dată de sociologi este că tinerele familii s-au speriat de pandemie şi au considerat că ar fi bine să amâne momentul unei sarcini, cumva justificat prin prisma faptului că necunoscuta este un pericol pentru o familie în devenire”, a explicat conf.dr. Bogdan Doroftei, medic primar obstetrică-ginecologie şi director medical al Maternităţii „Cuza Vodă”.

Citește și: Numărul naşterilor de la Iaşi tot creşte de doi ani. La nivel naţional numărul naşterilor scade constant şi dramatic de la un an la altul

Specialiştii spun că, după această perioadă de temeri faţă de ce le rezervă viitorul, va urma o perioadă în care va creşte numărul naşterilor, poate chiar mai mult decât în anii anteriori pandemiei. „Într-un articol publicat într-o revistă de specialitate referitor la acel tsunami din Thailanda din 2008, se precizează că în primul an natalitatea a scăzut semnificativ, lumea fiind şocată de acel eveniment, iar ulterior trendul s-a inversat. Imediat după un eveniment major, de criză, natalitatea scade, iar ulterior natalitatea creşte mult mai mult decât era înainte, ca un eveniment compensator”, a mai precizat conf.dr. Bogdan Doroftei.

  

Peste 6.000 de naşteri pe an la Cuza-Vodă

Din anul 2014, la numărul naşterilor maternitatea ieşeană se menţine anual peste 6.000. Mai exact, în perioada 2016 – 2019, în fiecare an la Maternitatea „Cuza Vodă” au venit pe lume peste 6.000 de copii. În 2016 – 6.333 de naşteri, în 2017 – 6.422, în 2018 – 6.373, în 2019 – 6.144. O scădere uşoară fiind observată în anul 2020, „anul pandemiei” când s-au născut 5.795 de copii, însă reprezentanţii spitalului spun că este o diferenţă minoră. Anul acesta, de pe 1 ianuarie până pe 31 august au fost deja 6.314 naşteri, aproape depăşind numărul naşterilor din anii anteriori deşi anul încă nu este la final. Un alt aspect interesant este că, din totalul naşterilor din acest an, 2.337 sunt cezariene şi 3.977 de naşteri naturale. Medicii spun că au observat că o inversare a trendului, dacă până anul trecut majoritatea naşterilor erau prin cezariană, acum tinerele mame vor să nască natural. „Vârsta acestor paciente este în intervalul 18 – 27 de ani, iar marea majoritate a lor acum optează pentru naşterea naturală din două considerente: femeile aleg să nască natural considerând că este un proces mai firesc. Totodată, au un plan să aibă mai mult de un copil şi atunci se gândesc că o eventuală cicatrice pe uter ar putea să împiedice să aibă mai mulţi copii”, a mai precizat directorul medical al maternităţii ieşene.

Natalitatea ridicată – semn al zonelor sărace

Reprezentanţii unităţii medicale susţin că numărul naşterilor s-a menţinut relativ constant în ultimii ani, cu fluctuaţii de doar 6-7% de la un an la altul, explicaţiile fiind multiple. Una dintre acestea ar fi legată de faptul că aici ajung majoritatea cazurilor dificile din zona Moldovei sau că mamele din această zonă au o vârstă mult mai mică şi aduc pe lume mai mulţi copii. „La noi la maternitate s-a menţinut constant acelaşi număr, cu un vârf acum câţiva ani, se pare că şi anul acesta vom atinge un nou vârf. La noi populaţia de vârstă reproductivă este foarte tânără, este o generaţie care nu este foarte mult influenţată de aceste fenomene care au impact social, economic, psihologic, în zona Moldovei vârsta pacientelor este mult mai mică. Spre exemplu, în cazul cuplurilor de peste 30 de ani trendul de natalitate scăzută se păstrează. A doua explicaţie este că natalitatea este considerată un indicator al sărăciei, suntem într-o zonă a Europei mai săracă decât altele cu care putem să ne comparăm”, a completat conf.dr. Bogdan Doroftei.

O a treia explicaţie este că adresabilitatea la Maternitatea „Cuza Vodă” s-a menţinut crescută în ultimii ani, fiind vorba despre preluarea unor cazuri grave care necesită un anumit nivel de competenţă, maternitatea fiind de nivel III, singura de acest fel din regiunea Moldovei. „Cred că în ultimii doi ani a crescut şi numărul femeilor din afara Iaşului care nasc la noi. Orice femeie îşi doreşte în momentul naşterii să meargă la spitalul care îi oferă siguranţă, capacitatea unui act medical complet”.

continuare pe ziaruldeiasi.ro

Advertisements

Related posts

Pacienta care a câştigat un proces cu medicii săi cere sechestru pe averea acestora

Redacția

Ieșenii fac reclamații din cauza programului redus de furnizare a apei potabile. ApaVital Iași a luat aceste măsuri pentru a evita efecte mult mai negative

Redacția

Accident mortal! Șoferul avea 88 ani. O întrebare: până la ce vârstă poti conduce?

Redacția
Încarcă...