RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Bogdan, un polițist din Iași, a salvat un bătrân abia operat și ieșit din spital, care voia să-și pună capăt zilelor

Un bătrân din Iași a vrut să-și pună capăt zilelor, seara trecută, în lacul de acumulare din cartierul Cug. A fost salvat de Bogdan, un tânăr polițist în cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi, care se afla în timpul liber.

Bătrânul în vârstă de 76 de ani fusese operat și ieșise din spital în aceeași zi.

Aseară, din motive încă necunoscute, omul a decis să-și încheie socotelile cu viața, așa că s-a dus în zona lacului de acumulare din capătul cartierul ieșean Cug.

A intrat în apă, dar ceva l-a făcut să se răzgândească și, speriat, a început să strige după ajutor.

  

Potrivit IPJ Iași, salvarea a venit de la un tânăr polițist, care se afla în timpul liber.

“Seara trecută (10.11.2020), în jurul orei 23.00, colegul nostru, poliţist în cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi, fiind în timpul liber şi deplasându-se cu maşina personală a observat o femeie, care părea agitată. A oprit şi a întrebat-o dacă s-a întâmplat ceva, moment în care aceasta i-a arătat în lacul de acumulare din capăt CUG un bărbat care solicita ajutor, existând riscul să se înece”, au transmis polițiștii ieșeni.

Imediat, poliţistul a intervenit pentru a-l ajuta pe bătrân.

“Iniţial ţinându-l pentru ca acesta să nu se scufunde, iar apoi l-a legat cu o sfoară dată de un cetăţean, astfel încât să rămână la suprafaţă.

Ulterior, au ajuns la faţa locului reprezentanţii I.S.U. care au preluat bărbatul şi l-au transportat la o unitate medicală, pentru acordare de îngrijiri medicale.

Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi transmite felicitări poliţistului pentru implicare şi spiritul de iniţiativă de care a dat dovadă”, se mai arată în comunicatul IPJ.

Bătrânul a fost scos din apă în stare de hipotermie

Potrivit reprezentanților ISU Iași, la fața locului au intervenit o autospecială Renault, Barca și EPA din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași, cu 10 militari.

Bătrânul a fost scos din apă conștient, dar în stare de hipotermie, fiind transportat la spital.

observator

Related posts

Peste 10 agenți de poliție din Pașcani și cinci din Târgu Frumos au fost avansați în grad

Teona Gherasim

38 autospeciale noi ajung astăzi la Iași

Redacția

Poliția Locală Pașcani: Atenție la artificii și petarde! Respectați legea și protejați-vă copiii!

Redacția
Încarcă...