NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Actualitatea satelor

Biserica din Conțești a fost resfințită de PS Nichifor Botoșăneanul (FOTO)

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a resfințit biserica Parohiei Conțești, comuna Valea Seacă. Evenimentul a avut loc duminică, 5 septembrie 2021.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a arătat că omul este trebuie să învețe și este dator să ierte, precum ne îndeamnă Domnul Hristos: „Trebuie să învățăm să cerem iertare și să învățăm să iertăm, să încercăm să iertăm. Această iertare este o poruncă. Domnul Hristos a vestit această pildă atunci când Sfântul Apostol Petru l-a întrebat pe Mântuitorul «De câte ori ar trebui să iertăm? Oare de șapte ori?», iar Domnul a răspuns «Nu de șapte ori, ci de șaptezeci de ori câte șapte», adică de câte ori își cere omul iertare din inimă și tu din inimă să îl ierți. Sigur că aici trebuie să observăm câteva nuanțări. Într-un fel iert pe cel care a făcut o faptă din neglijență, din neatenție, și își cere iertare și îi pare rău, altfel pe cineva care nici nu își cere iertare, sau chiar dacă își cere iertare, nu are puterea să își îndrepte viața. Un alcoolic își poate cere iertare în fiecare zi, dar viața soției și viața copiilor devine un iad. Iertarea poate fi făcută dar asta nu înseamnă a rămâne într-o relație toxică la nesfârșit. Dumnezeu nu ne cere prin această pildă să nu fim atenți la cum ne chivernisim viața și cum la apărăm ceea ce am câștigat noi prin muncă cinstită, ci ne cere ca atunci, când o nedreptate a venit asupra noastră, din vina noastră sau nu, să avem capacitatea de a ierta, să nu purtăm ranchiună și dorință de răzbunare. Să înțelegem că în orice nedreptate și suferință, Dumnezeu are îngăduință. Atunci când pătimim o nedreptate, Dumnezeu pregătește un balsam pe rana respectivă, o înțelegere mai adâncă, o inimă mai înțeleaptă. Trecem prin viață doar prin bucurii și succese, uneori trăim superficial, nu înțelegem durerea celor de lângă noi. O suferință în casa omului, o trudă asupra lui îl face pe om să vadă cu alți ochi deșertăciunea acestei lumi, să îl înțeleagă altfel pe cel nevoiaș, pe cel în suferință.

Zi de sărbătoare pentru credincioșii din localitatea Conțești – Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” a fost resfințită de Părintele Episcop-vicar Nichifor Botoșăneanul. Conform rânduielilor bisericești, după ce a fost binecuvântat sfântul locaș și după ce a fost pecetluită sfânta masă, cei prezenți au așteptat la rând pentru a se închina în sfântul altar, iar în continuare, au participat la Sfânta Liturghie săvârșită în aer liber, pe un podium special amenajat. La final, în semn de gratitudine din partea Părintelui Mitropolit Teofan, părintele paroh Petrică Novac a fost hirotesit de PS Nichifor Botoșăneanul întru iconom stavrofor. Totodată, ctitorii bisericii și binefăcătorii parohiei au fost răsplătiți cu distincții de vrednicie.

doxologia.ro

  
Advertisements

Related posts

DJ 207M, Kogălniceni – Al. I. Cuza inundat în urma ploilor torențiale (FOTO-VIDEO)

Oana Cordoneanu

Heleșteni: În atenție persoanelor care s-au vaccinat cu prima doză!

Redacția

Ruginoasa: Manifestări omagiale dedicate Unirii Principatelor Române

Oana Cordoneanu
Încarcă...