NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Local

Biblioteca Municipală ”Leonard Gavriliu” a anunțat programul cu publicul, începând de luni

Biblioteca Municipală ”Leonard Gavriliu” Pașcani a anunțat noul program al instituției, începând de luni, 21 septembrie. Noul sediu este situat pe strada Grădiniței Nr. 16. Accesul în instituție este permis cu respectarea condițiilor de distanțare socială, de protecție și igienizare a persoanelor și spațiului; toate cărțile primite de la utilizatori sunt izolate timp de 6 zile, apoi sunt dezinfectate și sterilizate cu ajutorul lămpilor UVC.  Începând cu luni, 21 septembrie 2020, programul cu publicul va fi următorul: marți – vineri între orele 9.00 și 19.00, sâmbătă: 9.00-17.00.

”Începând cu data de 20 mai 2020, Biblioteca Municipală ”Leonard Gavriliu” Pașcani a reluat activitatea cu publicul, după o întrerupere de aproape 5 luni. În această perioadă, o parte dintre cărți au fost transferate în noul sediu, aflat pe Strada Grădiniței Nr. 16, au fost asamblate peste 120 de rafturi pentru cărți, s-a făcut inventarierea documentelor transferate și s-au desfășurat activități de amenajare. Personalul Bibliotecii dorește să aducă mulțumiri administrației locale (în special domnului primar Dumitru Pantazi, domnului administrator Gică Zanet și echipei coordonate de dl Ștefan Popa), Consiliului de Administrație al instituției (dl Vasile Haldan, dna Mihaela Spiridon, dna Carmen Apostol și dl Alexandru Dandu) și voluntarilor care au contribuit la asamblarea rafturilor, mulți dintre ei fiind membri ai Clubului Seniorilor Internauți: dl Vasile Niță, dl Dumitru Petrușca, dl Gelu Andrioaia, dl Romică Patrașcu, dl Costică Manea, dl Ion Rusu, dl Laurențiu Rotaru, dl Gheorghe Rotaru. Imediat după ce a fost permisă redeschidearea bibliotecilor, am reluat programul cu publicul, nu înainte de a lua măsurile necesare de prevenire a răspândirii COVID-19. Astfel, accesul în instituție este permis cu respectarea condițiilor de distanțare socială, de protecție și igienizare a persoanelor și spațiului; toate cărțile primite de la utilizatori sunt izolate timp de 6 zile, apoi sunt dezinfectate și sterilizate cu ajutorul lămpilor UVC. Începând cu luni, 21 septembrie 2020, programul cu publicul va fi următorul: marți – vineri între orele 9.00 și 19.00, sâmbătă: 9.00-17.00”, este anunțul postat pe pagina de facebook a Bibliotecii Municipale ”Leonard Gavriliu”.

Instituția poartă numele unuia dintre cei mai importanţi scriitori, traducători şi jurnalişti păşcăneni. Născut în 1927, Leonard Gavriliu este psiholog ca formaţie. Doctor în psihologie şi membru al Uniunii Scriitorilor din România, Este  primul traducător în limba română al lucrărilor lui Sigmund Freud şi Alfred Adler.Timp de peste 50 de ani, Leonard Gavriliu a fost jurnalist, lucrând la ziare şi reviste din Timişoara, Suceava sau Bucureşti. În 2003, a fondat la Paşcani revista trimestrială „Spirit critic“. De-a lungul vieţii, a publicat 23 de lucrări de beletristică şi critică literară, făcând numeroase traduceri din franceză, engleză, germană şi italiană. În 2007, Leonard Gavriliu a fost numit cetăţean de onoare al municipiului Paşcani. Scriitorul  Leonard Gavriliu s-a stins din viaţă pe data de 30 iunie 2018, la vârsta de 91 de ani. 

  
Advertisements

Related posts

Școlile din Pașcani care vor învăța în on-line în săptămâna 15 – 19 noiembrie!

Redacția

Caravana filmului românesc ajunge și în acest an la Pașcani

Oana Cordoneanu

Scădere bruscă de temperatură cu până la 16 grade, dimineaţă au fost zero grade în unele zone. Director ANM: Vor mai fi perioade reci

Redacția
Încarcă...