RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Bătaie de joc! Autostrada e o minciună

Deputaţii au primit de la Guvern un aşa-zis Masterplan General de Transport. Este o bătaie de joc la adresa ieşenilor. După toate discuţiile şi asigurările ministrului Transporturilor şi premierului Ponta, în Parlament a ajuns o formă finală în care autostrada „fazată“ e drum expres care se realizează până în 2030, iar aeroportul are o pistă de 1.800 de metri lungime, cu grave probleme de rezistenţă, deşi a fost deja inaugurată pista de 2.400 de metri.

Astfel, Aeroportul ieşean va primi mai puţini bani decât cel din Craiova sau cel din Bacău. „Dacă masterplanul este adoptat în forma de acum, nu mai avem altă variantă decât să ne adresăm Comisiei Europene“, ne-a declarat deputatul Petru Movilă .

Iaşul a fost scos oficial de pe lista marilor investiţii în infrastructură. Comisiile de transporturi din Camera Deputaţilor şi Senat vor discuta astăzi forma finală a Masterplanului General de Transport. Deşi reprezentanţii administraţiei publice locale şi politicienii ieşeni şi-au declarat susţinerea totală pentru proiectele majore ale Iaşului, precum autostrada sau modernizarea Aeroportului, acestea practic lipsesc din forma finală a Masterplanului.

  

În loc de autostradă, Iaşului i se rezervă doar un drum expres, iar Aeroportul este trecut în liga a II-a, după Bacău, Sibiu sau Craiova. Culmea, deşi prima formă a masterplanului, prezentată în octombrie anul trecut, a fost retrasă întrucât era plină de erori, acestea s-au perpetuat şi în forma finală. Conform experţilor consultaţi de Ministerul Transpor­turilor, aeroportul ieşean are o pistă tot din beton, de 1.800 metri lungime, cu grave pro­bleme de rezistenţă, nu una de 2.400 metri, din asfalt.

Advertisements

„Noi am semnalat de mult timp, oficial, în scris, aceste anomalii, dar vedem cu dezgust, aş putea spune, că nici măcar datele tehnice ale noii piste, unde au fost la inaugurare chiar şefii MT, nu au binevoit să le cuprindă în documente. Ce speranţe să mai avem în legătură cu filosofia corectă de fi­nanţare, dacă ei încearcă să ne convingă printr-un document ce va deveni lege că noi nu avem pistă nouă la Iaşi şi că zburăm încă de pe un câmp înierbat? Dacă rămâne aşa, partea aceasta trebuie să aparţină României proştilor!“, a declarat directorul Aero­por­tu­lui, Marius Bodea.

 FĂ O NOMINALIZARE PENTRU GALA ACTUALITATEA TV 2015

{module FĂ O NOMINALIZARE PENTRU Gala Actualitatea TV 2015}

Ministrul Rus a vândut „gogoşi“

În urmă cu două săptămâni, Biroul Perma­nent Naţional al PNL, întrunit la Iaşi, a adoptat o rezoluţie prin care susţine construirea autostrăzii Iaşi – Târgu Neamţ – Târgu Mureş. Aceasta, în timp ce oficialii Ministerului Transporturilor vorbeau de construirea unei autostrăzi „fazate“. Concret, ministrul Trans­porturilor, Ioan Rus, spunea că pe traseul Târgu Neamţ – Târgu Mureş va fi construit un drum expres, ce urma să fie lărgit ulterior ca autostradă. Tronsonul Ungheni – Iaşi – Târgu Neamţ urma să fie construit ca autostradă, lucrările urmând să fie finalizate în 2018.

Ideile enunţate de ministru au dispărut total din masterplan. Acesta ia în calcul trei variante de legare a Moldovei de Transilvania. Într-o primă variantă, este prevăzut doar un proiect de drum expres pe traseul Ungheni – Iaşi – Târgu Neamţ – Târgu Mureş, în lungime de 280 km şi la un cost estimat de 4,1 mili­arde de euro. Drumul ar urma să permită, conform masterplanului, şi ocolirea oraşelor Iaşi, Târgu Frumos şi Paşcani. Realizarea sa a fost fixată pentru intervalul 2021-2030, mult dincolo de orizontul de timp invocat de mi­nistrul Rus.

Într-o a doua variantă luată în calcul de masterplan, până în 2030 ar urma să fie construit doar tronsonul Ungheni – Paşcani, în lungime de 75 km, la un cost de 450 milioane euro. Tronsonul Paşcani – Târgu Mureş a fost propus spre realizare „după 2030“. Aceasta este de altfel şi varianta propusă spre adoptare de către realizatorii masterplanului şi totodată cea menţionată în prezentarea sintetică ce a fost înaintată membrilor comisiilor de transport, spre consultare.

A treia variantă enumeră şi autostrada Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni, în valoare de 5 miliarde euro, cu orizont de realizare în perioada 2021-2030. În masterplan, proiectului i se acordă un punctaj de 39,4, faţă de lărgirea şoselei de centură Bucureşti Sud, cu 100 de puncte sau autostrada Ploieşti – Bacău, cu 63,6 puncte.

„Fără autostradă, Moldova este moartă, şi asta o ştim cu toţii. Am cerut să particip şi eu la şedinţa comisiilor reunite, chiar dacă nu sunt membru, pentru a putea prezenta punctul de vedere al Iaşului. Dacă masterplanul este adoptat în forma de acum, nu mai avem altă variantă decât să ne adresăm Comisiei Europene cu privire la ce se întâmplă. Masterplanul nu ţine cont de niciuna din recomandările Comisiei pentru proiectele de infrastructură“, a spus deputatul PMP Petru Movilă.

După 2021 se prevede în masterplan şi reabilitarea drumului naţional Iaşi – Vaslui – Bacău – Piatra Neamţ – Târgu Neamţ, pe o lungime de 251 km şi la un cost de 159 mi­lioane euro. Alt proiect de infrastructură ru­tieră care să privească Iaşul este reabilitarea drumului Botoşani – Târgu Frumos, pe o lun­gime de 73 km. Costul lucrărilor este estimat la 36,5 milioane euro. Lista proiectelor de infrastructură rutieră cuprinsă în masterplan este închisă de varianta de ocolire a Iaşului, pentru trafic uşor, cu o valoare de 24,4 mi­lioane euro.

Nici în privinţa căilor ferate, Moldova nu este favorizată în forma finală a masterplanului. Reabilitarea căii ferate Bucureşti – Bacău – Iaşi la viteza de proiectare este prevăzută a se realiza până în 2030, în timp ce pe tronsoanele Bucureşti – Giurgiu sau Bucureşti – Constanţa lucrările ar urma să se termine până în 2020. Valoarea proiectului de reabilitare a rutei Bucureşti – Iaşi a fost evaluat la 3,33 miliarde euro. Până în 2020 ar urma să fie refăcut doar tronsonul Bucureşti – Săbăoani. La un cost de 2,79 miliarde euro este prevăzută, tot în perioada 2021-2030, reabi­litarea căii ferate Cluj-Napoca – Suceava – Paşcani – Iaşi, la viteza de proiectare.

Mas­terplanul mai prevede redeschiderea şi mo­dernizarea terminalului de marfă al CFR de la Socola. Proiectul, în valoare de 3,9 milioane euro, este programat spre implementare în perioada 2015-2020. Alte 9,5 miliarde euro ar urma să fie utilizaţi pentru reabilitarea unor poduri, podeţe şi tuneluri pe raza Regionalei CFR Iaşi.

Advertisements

citeste articolul complet pe www.ziaruldeiasi.ro

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Advertisements
Advertisements

Related posts

Atenţie! Instalaţia de avertizare de la trecerea de nivel cu calea ferată de la Cozmeşti este defectă! (VIDEO)

Răzvan Grecu

Actualitatea TV face treaba primarului: dezbatere publică organizată pe tema noilor contracte de furnizare a serviciilor de apă-canal de către ApaVital Iași!

Răzvan Grecu

CLP Ecoserv SRL vrea să achiziționeze două autobuze ce au aparținut RAGCL, pentru transport ocazional de persoane (DOC)

Marius Parteni
Încarcă...