NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
LocalPoliție

Bărbatul dispărut în râul Moldova a fost găsit. Rudele se pregătesc de înmormântare (FOTO-VIDEO)

A fost găsită și persoana de sex masculin care s-a înecat în râul Moldova, pe raza localității Soci, din comuna Miroslovești. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 30 de ani, din suburbia Boșteni, a municipiului Pașcani.

Acesta, împreună cu o femeie de 44 de ani, care locuia în Pașcani, au mers în seara zilei de 7 august la scăldat în zona “La Plopi”, de pe malul Moldovei. Cei doi ar fi intrat în apă într-un loc, unde, din estimările pompierilor, adâncimea era cuprinsă între 1-4 metri.

Dispariția celor doi a fost sesizată Poliției Municipiului Pașcani, în decursul zilei de 8 august. Tot ieri, un bărbat aflat pe malul Moldovei a văzut trupul neînsuflețit al unei persoane, ce plutea pe apă. La câțiva metri de mal era parcată o mașină.

“La data de 8 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pașcani au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 30 de ani și o femeie de 44 de ani au plecat din municipiul Pașcani și nu au revenit la domiciliu. În urma verificărilor efectuate, la data de 8 august a.c., pe raza comunei Miroslovești, pe râul Moldova, a fost găsit cadavrul femeii. De asemenea, în dimineața zilei de 9 august a.c., pe râul Moldova, a fost găsit cadavrul bărbatului”, se arată într-un comunicat al IPJ Iași.

Advertisements
  

Pompierii de la secția Pașcani au fost cei care au scos ieri trupul neînsuflețit al femeii. De asemenea, au demarat căutările pentru găsirea bărbatului. Acesta a fost scos din apă astăzi, 9 august. La acțiunea de căutare a participat și un scafandru de la ISU Vrancea.

“Cea de-a două persoană de sex masculin a ieșit la suprafața apei. Echipajele de intervenție ale ISU sunt la locul evenimentului intervin pentru scoaterea victimei”, au precizat reprezentanții ISU Iași.

Advertisements

Reprezentanții Poliției spun că în acest caz au fost întocmite dosare penale, iar cercetările sunt continuate.

Au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Totodată, s-a dispus efectuarea autopsiei pentru stabilirea cauzei celor două decese, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun“, se mai arată în comunicatul IPJ Iași.

Advertisements
Advertisements

Related posts

Noi schimbări în Codul Rutier

Redacția

Fetița a cerut ajutor vecinilor în miez de noapte. Ușile i-au fost închise, mama ei a fost ucisă

Redacția

Decizia Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani în cazul profesorului Petrică Angheluş

Ema Roman
Încarcă...