NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Bărbat din Pașcani sancționat pentru că nu a respectat carantina

În data de 4 ianuarie a.c., sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate noi acţiuni de verificare în zone aglomerate şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului COVID 19.

La activităţile desfăşurate au participat peste 220 de politiști şi polițiști locali şi au fost verificate 66 de societăți comerciale şi 30 de mijloace de transport persoane, în total fiind legitimate 1.582 de persoane.

În urma neregulilor constatate pe parcursul acţiunilor au fost aplicate 63 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 62 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală (nepurtarea măştii de protecţie) şi una pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.

Spre exemplu, un bărbat de 48 de ani, din municipiul Paşcani, a fost sancţionat contravenţional, conform Legii nr. 55/2020, deoarece nu a respectat măsura privind carantina la domiciliu şi nu a purtat masca de protecţie pe raza municipiului Paşcani.

  
Advertisements

Related posts

Se schimbă viteza maximă cu care șoferii pot merge în localitate

Redacția

Accident pe pasajul de peste calea ferată de pe strada Grădiniței

Marius Parteni

Ce au mai găsit polițiștii din bunurile furate de la magazinul Altex din Pașcani

Redacția
Încarcă...