RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Avertisment OMS: Focare de COVID-19 ar putea să reapară în zone în care se credea că epidemia a trecut

Există riscul crescut al unui al doilea vârf de infecții, anunță Organizația Mondiala a Sanatatii. Vizate de avertisment sunt țările unde numărul de cazuri e în scădere, dacă acestea renunță prea repede la măsurile luate pentru limitarea răspândirii noului coronavirus.

OMS amintește că epidemiile apar adesea în valuri, ceea ce înseamnă că focarele ar putea să reapară în zone în care se credea că epidemia a trecut. Într-un astfel de scenariu, rata de infectare va crește din nou rapid, precizează OMS.

Mike Ryan, director în cadrul OMS: Trebuie să fim conştienţi de faptul că numărul cazurilor poate să crească în orice moment. Nu putem face presupuneri, doar pentru că îmbolnăvirile scad, că va continua acest trend şi că vom avea câteva luni pentru a ne pregăti pentru al doilea val. Este posibil să avem un al doilea vârf în timpul acestui prim val.

Drept urmare, cred că acum, statele din Europa, America de Nord, multe alte state din jurul lumii, din sud-estul Asiei, trebuie să continue să ia măsuri de sănătate publică și socială, de supraveghere, măsuri de sănătate publică, de testare și o strategie cuprinzătoare pentru a asigura că vom continua trendul descendent pentru nu a avea imediat un al doilea vârf.

  

DIGI24

Related posts

Franța acuză familia președintelui Lukașenko de ”trafic cu ființe umane” / ”Este un trafic intolerabil care vizează slăbirea şi divizarea Uniunii Europene”

Redacția

Ucraina îndeamnă marile companii globale să înghețe sau să își abandoneze operațiunile din Rusia

Redacția

Domeniul schiabil de la Sinaia este deschis, însă vizibilitatea este redusă din cauza ceţii /  În ziua de Paşte, domeniul schiabil din staţiune a fost închis, începând cu ora 11,30, din cauza vântului puternic

Redacția
Încarcă...