RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Autoritățile doresc o mai bună colectare a amenzilor, taxelor locale și a impozitelor

guvernul-scoate-aproape-3,3-miliarde-de-lei-de-la-fondul-de-rezerva-/-cine-primeste-banii

Un capitol important al reformei în administrația publică este dedicat creșterii gradului de colectare a impozitelor, taxelor locale și a amenzilor.

Autoritățile au vorbit despre pierderi de ordinul miliardelor de lei din cauza evaziunii fiscale și a neîncasării sancțiunilor contravenționale, așa că una dintre măsurile incluse în ordonanța privind reforma administrației îi vizează și pe șoferii care nu obișnuiesc să își plătească amenzile rutiere.

Vor avea permisul suspendat și nici vorbă să se renunțe la această prevedere, așa cum se vehicula ieri pe internet,
a spus ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

“Cetățeanul despre al cărui permis vorbim nu va trebui să vină la poliția rutieră, nu trebuie să predea permisul, pur și simplu, după trecerea celor 90 de zile, după cele 15 zile inițiale de plată, i se va suspenda dreptul de a conduce. Propunerea colegilor de la MAI cu care am fost de acord este aceea ca, pentru fiecare 50 de lei amendă, să se aplice o zi de suspendare și acest mecanism este propus a intra în vigoare peste șase luni de zile, până în momentul în care pregătim aceste platforme digitale care vor fi interconectate”, a spus Cseke Attila.

  

Premierul Ilie Bolojan a avut aseară și un mesaj legat de propunerea de reducere la jumătate a indemnizației pentru titlul de doctor.

“Nu de diplome ducem lipsă, ci de competențe și dedicare”, a trasmis premierul care a mai spus că sporul pentru doctorate nu s-ar regăsi în țările din vestul Europei.

radio romania

Related posts

Drumuri greu de asfaltat în județ din cauza contestaţiilor. Se reiau licitațiile

Redacția

Exclusiv! Măsuri radicale la Spitalul Municipal de Urgență. Sporurile medicilor înjumătățite, linii de gardă desființate

Marius Parteni

Incendierea vegetaţiei uscate este interzisă de lege

Redacția
Încarcă...