În luna august au loc înscrierile pentru obţinerea de atestate de studii complementare pentru medici, dentişti şi farmacişti. Înscrierile se fac la sediul Ministerului Sănătăţii, în perioada 27 august – 7 septembrie. Pregătirea teoretică şi practică în vederea obţinerii de atestate de studii complementare se organizează în fiecare an de către minister şi vizează toţi medicii, stomatologii şi farmaciştii care doresc să îşi mărească aria curriculară.
Examenul pentru obţinerea atestatelor de studii complementare pentru farmacişti, medici şi dentişti va avea loc pe data de 27 septembrie 2012. Ministerul Sănătăţii a postat deja publicaţia de examen pe site-ul oficial al instituţiei. Potrivit documentului respectiv, la această sesiune de examen se pot înscrie candidaţii care finalizează până pe 31 august cursurile pentru obţinerea atestatelor.„Este vorba despre un concurs organizat anual de către Ministerul Sănătăţii, destinat obţinerii de noi competenţe de către medici. Cursurile se fac în toate universităţile de medicină şi farmacie din ţară, iar examenul se dă în centrele de examen desemnate de minister. În fiecare an participă un număr foarte mare de medici la acest examen pentru obţinerea atestatelor de studii complementare“, a declarat prof.dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România.Candidaţii trebuie să obţină minim nota 7.00 pentru a promova examenul, iar pentru înscriere trebuie să întocmească un dosar şi să achite o taxă de 400 de lei, prin mandat poştal.
sursa Flacara Iasului
Citește și: {loadposition articlescategoryload}