NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Știrea zilei

Astazi se sarbatoresc Sfintii Ioachim si Ana, perechea neprihanita

Biserica Ortodoxa cinsteste pe 9 septembrie pe Sfintii si Dreptii Parinti Ioachim si Ana, parintii dupa trup ai Maicii Domnului si bunicii Domnului Hristos. Conform cultului crestin, Ioachim si Ana au fost casatoriti timp de cincizeci de ani fara sa aiba copii si nu au deznadajduit, aducându-si aminte de Sfântul Patriarh Avraam si de sotia lui, cinstita Sara, care la batrânete a nascut fiu pe Isaac, dupa fagaduinta.

 

Sinaxarul zilei ne spune ca ei erau drepti înaintea lui Dumnezeu si la fiecare sarbatoare luau doua parti din câstigul lor, o parte o dadeau saracilor, iar pe cealalta o dadeau lui Dumnezeu. Odata, pe când erau deja batrâni si erau în Ierusalim sa jertfeasca Domnului, Marele Preot Isahar l-a mustrat pe Ioachim: “De ce aduci darul înaintea mea? Oare nu stii ca nevrednic esti sa aduci cu noi daruri, de vreme ce nu ai lasat semintie în Israel?“. A plecat Ioachim foarte întristat si rusinat si s-a dus în pustie si s-a rugat lui Dumnezeu patruzeci de zile, strigand cu lacrimi, ca sa-i dea Anei rod pântecelui. Ana a ramas în curând însarcinata, iar peste noua luni a nascut-o pe Sfânta Fecioara Maria. Zamislirea Maicii Domnului este praznuita de Biserica în 9 decembrie, iar Nasterea Maicii Domnului este sarbatorita pe 8 septembrie.

La vârsta de trei ani, Ioachim si Ana au dus-o pe Sfânta Fecioara la Templu si au închinat-o slujirii lui Dumnezeu, încredintând-o preotului Zaharia. Atunci, dupa ce parintii ei au adus sacrificii Domnului (dupa obiceiul vremii), au lasat-o împreuna cu celelalte fecioare în camerele Templului sa creasca acolo.

În România, cinstitele moaste ale Sfintilor si Dreptilor Parinti Ioachim si Ana au fost aduse la Catedrala Patriarhala din Bucuresti cu binecuvântarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe 23 august 2013, de catre o delegatie a Bisericii Ortodoxe din Cipru. Timp de trei zile mii de credinciosi s-au putut închina la moastele celor care sunt ocrotitorii familiilor.

sursa www.bzi.ro

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

loading...
Advertisements

Related posts

Premierea copiilor la parohia „Naşterea Maicii Domnului” – Uda

Oana Cordoneanu

Zilele Mitropolitului Visarion Puiu

Redacția

CP:Zi de sărbătoare la Biserica Uda

Oana Cordoneanu

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site