Asociația „Lumină și Dar” lansează un apel către toți cei care doresc să susțină educația copiilor, solicitând sprijin financiar pentru a putea continua activitățile desfășurate până la finalul lunii iunie 2025. Potrivit calculelor interne, suma necesară pentru acoperirea cheltuielilor de bază este de aproximativ 15.000 de lei.
Asociația desfășoară programe educative și de dezvoltare personală pentru copii, axate pe sprijinirea acestora în procesul de învățare, integrare socială și dezvoltare emoțională. Reprezentanții organizației transmit că orice contribuție este binevenită și poate face diferența în viața unui copil.
Donațiile pot fi direcționate în următoarele conturi bancare, deschise la BCR:
- CONT ÎN LEI: RO11 RNCB 0176 1810 0401 0001 – Asociația Lumină și Dar
- CONT ÎN EURO: RO27 RNCB 0176 1810 0401 0004 – Asociația Lumină și Dar
Pentru cei interesați de activitatea organizației, asociația oferă, la cerere, o broșură detaliată care prezintă proiectele desfășurate până în prezent. Documentul poate fi transmis în privat, la solicitarea persoanelor care doresc mai multe informații.
„Numele meu este Ionuț Daniel Gândac și sunt președintele Asociației Lumină și Dar. Prin intermediul dumneavoastră, apelăm la sprijinul comunității pentru a duce la bun sfârșit acest frumos proiect până în luna iunie. Avem nevoie de suma de 15.000 de lei, necesară pentru susținerea activităților asociației. Punem la dispoziția dumneavoastră conturile noastre deschise la BCR, atât în lei, cât și în euro, și sperăm să răspundeți cu bunăvoință inițiativei noastre de a continua acest demers de suflet.
Cei care doresc să afle mai multe despre activitatea noastră pot solicita, în privat, broșura cu proiectele și acțiunile desfășurate de asociație”, a transmis Ionuț Gândac, președintele Asociației „Lumină și Dar”.
„Ajută un copil să învețe și să se dezvolte” este mesajul prin care organizația își încurajează susținătorii să se implice, subliniind că educația este una dintre cele mai importante investiții pe termen lung într-o societate.