RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
IașiRegionalSănătate

Asistentul medical de la Socola care a montat o cameră ascunsă în biroul în care se schimbau medicii, achitat. Cum au motivat judecătorii

„Fapta nu este prevăzută de legea penală”, a motivat luni, 19 august, Judecătoria Iași achitarea asistentului medical de la Institutul de Psihiatrie Socola. Acesta fusese trimis în judecată pentru violarea vieții private. Instanța a decis și restituirea camerei video și a cutiei în care a fost ascunsă, dar decizia nu este definitivă.

În timpul pandemiei de COVID-19, un scandal uriaș a izbucnit la Institul de Psihiatrie Socola Iași, cea mai mare unitate medicală de profil din regiunea Moldovei. Un asistent medical care ținea locul asistentei șefe a fost acuzat că spiona medicii în momente private, când aceștia își schimbau hainele de stradă cu echipamentele medicale.

Cazul a ieșit la iveală în aprilie 2020, când o doctoriță a observat pe pervazul ferestrei o cutie suspectă. Medicii au verificat-o și au constat că în interior se afla o cameră video care înregistra totul. A fost anunțată conducerea unității medicale, mai apoi Poliția.

Camera video se afla în biroul asistentei-șefe care în perioada pandemiei, urmare a reorganizării spațiilor, fusese transformat în vestiar pentru medici. Nu exista o decizie scrisă în acest sens, însă era stabilit verbal ca respectivul birou să fie zona de filtru, unde cadrele medicale se schimbau de haine, îmbrăcându-se cu echipamentele de protecție.

  

În urma verificărilor interne, conducerea spitalului a aflat că persoana care a amplasat camera video ascunsă într-o cutie era asistentul medical care în perioada perspectivă avea rol de asistent șef, titulara funcției aflându-se în concediu medical. Bărbatul a și recunoscut fapta.

A spus inițial că voia să audă ce vorbesc medicii despre el

Inițial, în declarațiile publice oferite presei locale, asistentul medical a declarat că a montat respectiva cameră video pentru a afla ce discută cadrele medicale despre el, pentru că intenționa să candideze pentru postul de asistent-șef, după ieșirea la pensie a celei care ocupa funcția.

„Dacă aflam că nu există aprecieri pozitive la adresa mea nu mă mai interesa să candidez”, a declarat asistentul medical, în aprilie 2020, pentru publicația locală BZI.ro.

Acesta a negat cu vehemență că ar fi intenționat să înregistreze medicii în ipostaze intime.

Continuare pe Hotnews

Related posts

Posturi scoase la concurs la Spitalul din Târgu Frumos

Diana Marcu

România, pe locul 3 între țările europene în ceea ce privește consumul de antibiotice. Avertismentul medicilor de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara

Redacția

Pașcani: Concurs pentru ocuparea unui post de asistent medical principal, din cadrul Compartimentului Medicină Școlară și Mediatori Sanitari

Redacția
Încarcă...