Aproximativ 2.000 de militari nord-coreeni au fost uciși în conflictul dintre Rusia și Ucraina, a declarat, marți, un parlamentar sud-coreean, prezentând cifre furnizate de Serviciul Național de Informații.
În aprilie, numărul militarilor nord-coreeni uciși pe teritoriul ucrainean era estimat la 600, dar pe baza unor evaluări actualizate, „cifrele indică acum aproximativ 2.000”, a declarat parlamentarul Lee Seong-Kweun.
Agențiile de informații sud-coreene și occidentale au susținut că Phenianul a trimis peste 10.000 de militari în regiunea Kursk din Rusia în 2024, furnizând și armament, precum obuze de artilerie, rachete și sisteme de rachete cu rază lungă de acțiune.
Lee Seong-Kweun, membru al Partidului Puterea Populară al fostului președinte sud-coreean Yoon Suk-Yeol, a declarat că serviciile de informații sud-coreene estimează că Phenianul intenționează să desfășoare încă 6.000 de soldați în Rusia.
Agenția de știri nord-coreeană KCNA a dezvăluit, sâmbătă, că președintele Kim Jong-Un a vorbit cu familiile militarilor uciși în lupta împotriva Ucrainei, conform cotidianului Sud-Ouest. De asemenea, președintele nord-coreean s-a întâlnit cu militari întorși de pe câmpul de luptă, la o ceremonie publică destinată onorării acestora.
Phenianul și Moscova au ajuns la un acord de securitate și apărare în 2024.
» Citește continuarea pe pagina autorului


