NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social Social

Apel umanitar!O femeie din Mitești și-a pierdut un braț într-un utilaj agricol. Are nevoie de ajutor pentru achiziția unei proteze

O femeie din satul Mitești, comuna Miroslovești, în vârstă de 41 de ani, își pune speranța în oamenii cu suflet mare.

În luna septembrie 2019, Elena Croitoriu în urma unui accident și-a pierdut brațul drept și are nevoie de o proteză care ar putea să-i redea într-o oarecare măsură independența. Femeia se afla pe un câmp, împreună cu soțul, iar într-un moment de neatenție și-a prins brațul într-o balotieră. În urma groaznicului accident, o treime din membru superior i-a fost strivit și secționat. A fost transportată la Spitalul Municipal Pașcani cu o ambulanță, apoi transferată la Secția Clinică de Chirurgie Vasculară din Iași. A fost supusă mai multor intervenții chirurgicale, apoi după două săptămâni a revenit acasă.

Situația financiară a acesteia nu îi permite achiziția unei proteze care să o ajute să își reia viața în mod normal, motiv pentru care apelează la ajutorul semenilor. Familia Croitoriu are doi copii, iar Elena și soțul său nu au un loc de muncă, trăiesc din creșterea și vânzarea animalelor, cât să-și ducă existența. Femeia are viața înainte, însă nu se poate bucura de una normală, alături de familie. O rudă a Elenei ne-a contactat pentru a face public acest caz, și  ne-a adus și acte doveditoare.

Persoanele care doresc să ofere o mână de ajutor o pot face în următorul cont, deschis la BRD, în lei,pe numele Elenei Croitoriu: RO37BRDE240SV98496902400.

Telefon: 0787.303.950

Advertisements
Loading...

Related posts

O tânără din Ruginoasa adoptată de o familie din Italia, s-a întâlnit cu părinții biologici după 20 de ani

Redacția

Urmările vijeliei de vineri seara: Sălcii rupte şi bănci distruse, în Parcul Peştişorul

Ema Roman

Zilele Municipiului Pașcani: prestațiile lui Radu Ilie, Keo, Los Anonimos și Alina Eremia au fost cele mai apreciate

Diana Marcu
Încarcă...