NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceri

ApaVital oferă cele mai mari salarii angajaților. Muncitorii au venituri mai mari decât în restul României, iar șefii sunt plătiți și cu 8.000 de euro pe lună

Cele mai mari salarii oferite de o compania publică din Iași sunt la nivelul ApaVital, operatorul județean pentru serviciile de apă-canalizare. Firma aflată în subordinea Consiliului Județean are un buget de 100 de milioane de lei pe an pentru cei aproape 1.300 de angajați, salariul mediu fiind de aproape 5,5 mii de lei pe lună. Directorii ApaVital, companie considerată exemplu de bună practică printre operatorii de apă-canalizare din România și chiar din Europa, sunt remunerați cu aproape 400 de mii de lei pe an, din care aproape jumătate reprezintă bonusurile de performanță.

Pe zi ce trece, apa devine cea mai importantă resursă naturală, iar la nivel mondial se insistă pe gestionarea eficientă a ei din ce în ce mai mult, motiv pentru care Uniunea Europeană face investiții majore în acest sector. La nivelul Iașului, instituția publică care oferă cele mai mari salarii este ApaVital, operatorul județean pentru serviciile de apă și canalizare care deservește aproape jumătate de milion de consumatori. Instituția aflată în subordinea Consiliului Județean Iași are peste 1.300 de angajați, iar de la an la an numărul acestora crește simțitor avâd în vedere consumul tot mai ridicat de apă la nivelul populației și industriei. Concret, dintr-un buget de aproape 200 de milioane de lei al ApaVital, aproape jumătate sunt deserviți pentru remunerația salariaților.

„Aproape jumătate din bugetul ApaVital este pentru salariile angajaților, procentul a crescut în ultimii ani pentru că au fost majorate veniturile minime și contribuțiile la nivel național, iar încasările noastre nu au crescut direct proporțional pentru a acoperi aceste cheltuieli. Dacă acum avem un procent de 49-51 la sută pentru salarii, înainte era de 40 și ceva la sută. Cea mai mare parte dintre angajați este formată din personal cu studii medii, instalatori, sudori și alte categorii de muncitori, personalul TESA reprezintă o mică parte din companie. Noi dorim să angajăm persoane care se pricep la această meserie, ducem o lipsă de instalatori, sudori sau alți meseriași de genul acesta.

Există o problemă la nivel național. Și mâine dacă găsesc 6 sudori și instalatori buni îi angajez pe loc, avem nevoie de astfel de oameni. După calculele noastre, ApaVital oferă un salariu mediu de 5.500 de lei, mai mic față de media națională, dar ținem cont de faptul că suntem în regiunea Moldova. Spre exemplu, sunt cazuri de instalatori angajați la început care erau remunerați cu 3.000 lei pe lună și au plecat, în schimb avem instalatori cu experiență care au un salariu de 6.000 lei pe lună”, a explicat Mihai Doruș, director general ApaVital Iași.

  

ApaVital acordă salarii angajaților peste media națională

ApaVital are prevăzut pentru anul 2020 venituri de 208 milioane lei și estimează că anul viitor va avea venituri de 234 de milioane de lei. Acești bani ar urma să vină aproape exclusiv din exploatare, adică din facturile plătite de ieșeni către ApaVital. În acest an, operatorul de apă-canalizare are prevăzute cheltuieli de 200 de milioane de lei, iar în 2021 estimează cheltuieli de 225 de milioane de lei.
Aproape jumătate din această sumă este cheltuită pe personalul ApaVital, mai precis o sumă de 100 de milioane de lei în acest an, dintre care 86 de milioane salariile. Veniturile de bază au o valoare de 76 de milioane de lei, iar sporurile, primele și alte bonificații oferite angajaților sunt în valoare de 10 milioane de lei.

De asemenea, 9 milioane de lei reprezintă bonusurile de performanță oferite șefilor ApaVital. Fondul de salarii al companiei de apă-canalizare ar urma să crească în următorii doi ani la 127 de milioane de lei, cu 30 mai mult decât în prezent.

„Există o lispă acută de maiștri, ei au fost acei angajați care făceau legătura dintre ingineri și muncitori. Acele școli de maiștri au fost extrem de imporante, acum nu mai avem nici măcar subingineri. După părerea mea, le-aș acorda salarii și mai mari angajaților dacă se pricep la o anumită meserie și sunt greu de găsit, mai ales instalatori sau sudori buni, îi angajăm și mâine”, mai spune Mihai Doruș, director general ApaVital Iași.

Șefii ApaVital primesc bonusuri de performanță aproape egale cu salariul

Cele mai mari venituri le au bineînțeles directorii ApaVital. Spre exemplu, Mihai Doruș a încasat pe parcursul anului trecut o sumă de 373 de mii de lei, aproape jumătate din sumă fiind formată din bonusuri de performanță.
ApaVital figurează cu 1.347 de angajați, numărul acestora fiind în creștere de la un an la altul, asta deși conducerea operatorului ar fi preferat angajați specializați pe anumite categorii.

ApaVital a prevăzut și 68 de mii de lei cheltuieli pentru diurna internă și externă în cazul angajaților care participă la delegații sau conferințe internaționale din domeniul apei. Tichete de masă în valoare de 4,7 milioane de lei și vouchere de vacanță 2,9 milioane de lei. De precizat și faptul că, în cadrul congreselor naționale, ApaVital este considerată un exemplu de bună practică pentru ceilalți operatori din România, majoritatea înregistrând pierderi constante, iar operatorul din Iași și-a extins activitatea inclusiv în județele Neamț sau Botoșani și intenționează să își extindă activitatea inclusiv în Republica Moldova.

bzi

Advertisements

Related posts

Firmele vor fi puse să suporte diferenţa de contribuţii pentru angajaţii part-time

Redacția

Bonul cu valoarea de 312 lei, câştigător la Loteria bonurilor

Redacția

S-au stabilit tarifele de referinţă pentru poliţele RCA

Redacția
Încarcă...