NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Apa din lacul Peștișorul nu a mai ajuns pe străzile municipiului la intervenția Actualitatea TV!

NewsPascani.com a anunțat în urmă cu câteva săptămâni că Eco Salubritate pune în pericol sănătatea pășcănenilor, spălând cu apa din lacul Peștișorul străzile municipiului. Astăzi, reporterii Actualitatea TV au surprins utliajul societății de salubrizare, alimentând-se din aceeași sursă.

Tractorul cu cisternă a fost văzut în aceste zile pe străzile municipiului aruncând pe carosabil apă despre care primarul Dumitru Pantazi susținea că ar conține clor și că ar dezinfecta domeniul public cu scopul de a împiedica răspândirea noului coronavirus.

În vederea protejării populației de infectare cu COVID-19, am luat o serie de măsuri importante. Astfel, începând de astăzi sunt împrăștiate pe străzile Municipiului substanțe dezinfectante pe baza de clor. Cei de la Eco Salubritate și Gospodăria Comunală acționeaza cu o cisternă de 3000 litri și 3 măturătoare cu bazine de apă pe următoarele străzi și trotuare: Ștefan cel Mare, Moldovei, Cuza Vodă (Esplandă), Gării, Ceferiștilor, Mihail Kogălniceanu, Eugen Stamate”, anunța marți pe Facebook primarul Dumitru Pantazi.

La vederea jurnaliștilor, șoferul utilajului ce „spală” străzile din municipiu a luat decizia de a se întoarce în curtea societății, acolo unde a deversat conținutul cisternei într-o canalizare. Directorul Eco Salubritate, Leonard Ursu a refuzat întâlnirea cu jurnalistul ce s-a deplasat la sediul societății comerciale pentru a explica această situație.

  
Advertisements

Related posts

Drumul european a fost inundat între Războieni şi Bălţaţi

Redacția

Soluția care ar putea fi adoptată pentru elevii care au temperatură peste 37,3 în ziua examenului de Evaluare Națională sau Bacalaureat

Redacția

Consilierul liberal Marius Pintilie a dezvăluit pe Facebook metoda prin care societatea sa nu plătește niciun leu la salubritate!

Răzvan Grecu
Încarcă...