
Medicii de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” din Iaşi au tratat în ultima perioadă două cazuri grave, un bărbat intoxicat cu etilenglicol şi un alt bărbat care prezenta infecţie cu leptospiroză, dată cel mai adesea de şobolani. Primul caz este al unui bărbat în vârstă de 43 de ani dintr-o comună din apropierea Bârladului care a ajuns în comă la spital după ce ar fi consumat un litru de vin, medicii bănuind că este vorba despre o intoxicaţie cu etilenglicol.
„Pacientul a ajuns la noi într-o stare foarte gravă, prezentând acidoză severă şi suspiciune de intoxicaţie cu antigel. După o şedinţă de dializă, care este şi soluţia salvatoare în cazuri de intoxicaţie, şi-a revenit complet şi şi-a reluat diureza. Ne aşteptăm ca evoluţia să fie favorabilă şi să recupereze complet disfuncţia renală şi problema neurologică având în vedere că iniţial a fost în comă aproape o zi”, a explicat conf. dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al unităţii medicale.
Specialiştii cred că, dacă ar mai fi întârziat câteva ore prezentarea la spital, această intoxicaţie i-ar fi fost fatală. Acum bărbatul este conştient, iar medicii cred că în câteva zile va putea fi externat.
Un alt caz dificil a fost al unui bărbat de aproximativ 60 de ani care a ajuns în stare gravă la spital, fiindu-i afectaţi rinichii şi ficatul, medicii confirmând în urma analizelor efectuate că este vorba despre infecţie cu leptospiroză.
„Din fericire, sub tratamentul antibiotic şi cel suportiv, starea sa evoluează favorabil. Este un pacient care trăieşte în mediul rural şi care era expus la contactul cu ape reziduale sau cu animale purtătoare ale infecţiei”, a completat medicul ieşean. Această infecţie este cauzată cel mai frecvent de contactul cu urina şi dejecţiile şoarecilor sau şobolanilor, sau prin contactul direct cu animalele purtătoare. În general, cei mai predispuşi la această infecţie sunt cei care au contact direct cu animalele, cum ar fi fermierii sau îngrijitorii de animale, dar şi cei care lucrează sau locuiesc în zone mlăştinoase sau inundate. Este indicat ca în aceste cazuri să se evite mersul desculţ în zone cu risc de infecţie, anual fiind mai multe persoane care ajung la spital în stare gravă din cauza infecţiei cu leptospiroză.


