NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

ANM: În următorii 30 de ani, ne așteaptă temperaturi de 50 de grade Celsius!

Specialistii ANM au lansat un avertisment serios in ceea ce priveste temperaturile din urmatorii 30 de ani din tara noasta. Roxana Bojariu, director al Departamentului de Climatologie din cadrul Administratiei Nationale de Meteorologie, sustine ca vor ramane patru anotimpuri, dar ca ritmul lor se va modifica.

Mai mult decat atat, aceasta avertizeaza ca potrivit experimentelor numerice, in perioada 2021 – 2050 pot fi inregistrate temperaturi chiar de 50 de grade Celsius in sudul tarii.

“Trebuie totusi sa stim ca anotimpurile vor ramane patru. Mersul lor, ritmul lor anual va ramane, dar, evident, ele se vor modifica fata de ceea ce stiam ca sunt verile, primaverile, toamnele si iernile de acum mai multe decenii. Adica, exista o tendinta – care se vede deja in statisticile noastre – de declansare mai timpurie a primaverii, temperaturile cresc mult mai rapid in a doua jumatate a iernii – bineinteles, cu fluctuatii.

Aici vorbim de statistici. Nu in fiecare an se intampla asa, dar, din ce in ce mai frecvent, primavara devine mai timpurie, vara se lungeste in septembrie si avem, practic, o tendinta de crestere a temperaturii, pana acum in toate anotimpurile, mai putin toamna, unde zgomotul e mare si semnalul nu trece de zgomotul natural”, a declarat specialistul ANM, marti, intr-o conferinta de presa dedicata deschiderii celei de-a VI-a editii a Bucharest Science Festival (BSF 2018), dedicat cunoasterii stiintifice si tehnologice, relateaza Agerpres. Ea spune insa ca “experimentele numerice arata ca in urmatorii ani si decenii si toamna vom avea la nivelul Romaniei tendinte de crestere a temperaturii”. ANM anunta temperaturi care vor ajunge chiar si la 50 de grade.

“Va pot spune ca m-am uitat pe niste experimente numerice si unul dintre acestea, in conditiile unui scenariu pesimist, pentru perioada 2021 – 2050, deci nu foarte departe, a simulat temperaturi care au ajuns – e adevarat, de putine ori – chiar la 50 de grade Celsius in sudul tarii. Dar, atentie, e vorba de o probabilitate mai mica de producere o maxima zilnica, care se regaseste in datele simulate o data sau de doua ori. Dar, totusi, faptul ca modelul ne arata o astfel de cale trebuie sa ne puna pe ganduri”, a mai spus climatologul.

“Deja vedem primele semne, valurile de caldura vara sunt mai intense si mai frecvente si va pot asigura ca statisticile noastre cu date incepand din 1961, atunci cand aveam mai multe statii, dar, de fapt, pentru mai putine statii avem date chiar din mijlocul secolului al XIX-lea. Or, aceste informatii ne arata clar ca numarul de zile cu valuri de caldura a crescut, mai ales in zona sudica, sud-estica si extremul vest. Aceasta modificare se va amplifica, din pacate, pe termen mediu si lung. Ea exista deja si se va amplifica, cu atat mai mult cu cat semnalul incalzirii globale va fi mai puternic”, a spus Roxana Bojariu.

sursa www.bzi.ro

 

 

loading...
Advertisements

Related posts

Prețurile la benzină și motorină vor putea fi comparate, de astăzi, online

Redacția

Fratele fetiței înecate în râul Siret a încercat să o salveze, iar din disperare a sunat după aproape 3 ore să ceară ajutor

Redacția

Cum se plâng de condiţiile din carantină Bahoi Libanezu şi tovarăşii lui. „Mai bine la puşcărie!“

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site