RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Angajații Primăriei au primit sarcină să calculeze prejudiciul din dosarul “AgroComplex”


Funcționarii publici din cadrul Serviciului de Taxe și Impozite Locale au primit zilele trecute sarcina de a calcula întinderea prejudiciului din dosarul „AgroComplex” ce este pe masa judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Conform viceprimarului Vasile Axinte, măsura a fost luată după ce instanța supremă a transmis un fax către municipalitate prin care se solicita ca în calitatea de parte civilă aceasta să precizeze întinderea prejudiciului, de unde provine și cum este dovedit.

„Ieri după amiază (n.r. marți) am primit un fax de la Înalta Curte de Casație și Justiție prin care ne cerea să specificăm întinderea prejudiciului din dosar și să spunem de unde provine. Noi avem o hotărâre de la Înalta Curte de Casație și Justiție care spune că suma datorată de AgroComplex Lunca Pașcani s-a prescris. Prejudiciul trebuie calculat până la data intervenției prescripției, însă asta e datoria celor de la Serviciul de Finanțe Publice Locale. Secretarul Consiliului Local a fost înștiințat de această adresă,” a explicat Vasile Axinte.

  

Menționăm că în acest dosar o expertiză făcută de DNA a fixat prejudiciul la suma de 2.045.000 lei.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Cum a accesat trei proiecte europene firma primarului Dumitru Pantazi având datorii la Primărie! Tun din bani europeni în valoare de peste 3.000.000 euro!

Răzvan Grecu

Ludovic Orban: Guvernul se reunește săptămâna aceasta pentru a pregăti actele normative pentru perioada de după 1 iunie

Redacția

A doua etapă a acțiunii de dezinsecție la Pașcani. Află când va avea loc

Iulia Huțanu
Încarcă...