RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Anchetă la Botoșani după ce doi preoți i-ar fi dat afară din biserică pe vaccinați și pe cei cu mască. Reacția Mitropoliei

Autorităţile sanitare din Botoşani au anunțat că vor demara o anchetă în cazul unor preoţi acuzaţi că i-au dat afară din biserică pe credincioșii vaccinați sau cei care purtau mască. În același timp, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei (MMB) şi-a manifestat disponibilitatea de a colabora cu autorităţile sanitare în anchetă, dar spune că „din verificările noastre nu s-a confirmat, până acum, niciuna dintre acuzaţii”.

Potrivit directorului Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Monica Adăscăliţei, pe adresa instituţiei au fost transmise sesizări, însoţite de imagini video, potrivit cărora doi preoţi din mediul rural ar fi solicitat enoriaşilor vaccinaţi să nu participe la slujbe, iar celor care purtau mască să renunţe la aceasta.

„Chiar avem nişte reclamaţii la nivelul DSP legat de faptul că, în două localităţi din judeţul Botoşani, preotul în timpul slujbei a recomandat ieşirea din biserică a persoanelor vaccinate, li s-a atras atenţia să nu poarte mască, chiar li s-a smuls masca de pe faţă. Vom face o anchetă în cursul acestei săptămâni şi vom lua legătura şi cu conducerea bisericii la nivelul judeţului Botoşani. Sunt şi filmaţi, sunt şi poze”, a afirmat Adăscăliţei.

Oficialul DSP susţine că sesizări similare au fost transmise şi de unii dintre medicii de familie.

  

„Sunt anumite zone, nu peste tot, pentru că avem şi preoţi care susţin această activitate de vaccinare şi chiar le recomandă enoriaşilor, dar avem şi aceste excepţii şi vom încerca să avem o discuţie în această săptămână cu reprezentanţii bisericii”, a adăugat Monica Adscăliţei.

Reacția Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei (MMB) şi-a manifestat disponibilitatea de a colabora cu autorităţile sanitare din Botoşani în ancheta privind evacuarea din biserică a credincioşilor vaccinaţi, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei, preotul Constantin Sturzu.

Declaraţia vine la o zi după ce directorul DSP Botoşani, Monica Adăscăliţei, a declarat că instituţia pe care o conduce va demara o anchetă în cazul unor preoţi acuzaţi că au cerut credincioşilor vaccinaţi să părăsească lăcaşurile de cult.

Oficialul Mitropoliei susţine că, din verificările efectuate de reprezentanţii bisericii, informaţiile nu s-au confirmat.

“Ieri (n.r.- luni), doamna Monica Adăscăliţei, director al DSP Botoşani, a lansat în spaţiul public o serie de acuzaţii la adresa unor preoţi din judeţul Botoşani care ar fi scos din biserici enoriaşi vaccinaţi, cărora le-ar fi atras atenţia să nu poarte mască. Evident, dacă s-ar dovedi că este adevărat acest lucru, ar fi de o gravitate extremă. Am încercat să o contactăm pe doamna director pentru a ne preciza care sunt acei preoţi şi care sunt dovezile care îi incriminează. Din păcate, nici până la această oră, dumneaei nu a găsit timp pentru a se întâlni la birou cu reprezentanţii Protopopiatului Botoşani şi ai Centrului Eparhial Iaşi. Telefonic, a furnizat, din memorie, câteva nume, dar din verificările noastre nu s-a confirmat, până acum, niciuna dintre acuzaţii. (…) Noi aşteptăm, în continuare, ca doamna director Monica Adăscăliţei să precizeze care sunt acei preoţi menţionaţi în sesizările care ar fi fost primite la DSP Botoşani şi, mai ales, care sunt probele video care îi incriminează. Întotdeauna am avut toată deschiderea pentru a colabora pentru clarificarea unor aspecte problematice cu instituţiile statului. Dar se împlinesc 24 de ore de când aceste acuzaţii neprobate circulă în spaţiul public şi e firesc să se ridice tot felul de semne de întrebare în mintea oricărui om onest, iubitor de adevăr”, a afirmat preotul Constantin Sturzu.

digi24

Related posts

Propunere: La predat fier vechi să ai buletinul

Redacția

Vineri, 20 aprilie. 400 de posturi disponibile la Bursa Locurilor de Muncă din Pașcani

Oana Cordoneanu

Peste 5.000 de copii au făcut cunoștință cu pompierii

Redacția
Încarcă...